Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Președintele Nicușor Halici: ”Dezvoltăm județul Vrancea împreună!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a prezidat astăzi ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, în care au fost aprobate mai multe documentații importante pentru realizarea de proiecte publice și private, elementul comun esențial fiind acela că toate proiectele avizate astăzi au ca scop dezvoltarea județului nostru.

”Am solicitat arhitecților o atenție deosebită la întocmirea documentațiilor și respectarea  strictă a acestora în procesul de construcție, pentru că, de multe ori, deși documentele  sunt adoptate conform prevederilor legale și a unor norme stricte, realitatea efectivă este diferită. Este esențial ca lucrările din teren să reflecte planurile aprobate, pentru o dezvoltare armonioasă și sustenabilă. Mi-am asumat și mi-ați acordat încrederea să contribui la dezvoltarea județului, de aceea doresc să vă arăt o mică parte din activitatea pe care o am, scopul fiind acela de a vă demonstra că tot ceea ce mi-am asumat fac, iar dumneavoastră nu ați greșit când m-ați ales în funcția de președinte al Consiliului Județean”, a declarat Nicușor Halici.

Proiectele aprobate astăzi includ:
✅ Crearea de zone de locuințe și servicii în Odobești, Golești și Vânători
✅ Construirea unei baze sportive și a unui poligon de tir sportiv în Odobești
✅ Dezvoltarea de hale industriale în comuna Milcovul
✅ Construirea de locuințe moderne în Adjud
✅ Realizarea unui dispensar, a unei piețe agroalimentare, a unui teren și a unei săli de sport în comuna Ruginești
✅ Actualizarea Planului Urbanistic General al comunei Tâmboești

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă vacante la data de 13 august 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 13 august 2026

La data de 13.08.2026, agenții economici au declarat 147 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă - Click aici 
Lire plus
Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Sesiunea de depunere începe în data de 17 august

Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Sesiunea de depunere începe în data de 17 august

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), deschide, începând cu 17 august 2026, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol, prin intervențiile IS-V-02 „Investiții în active corporale și necorporale” și IS-V-07 „Investiții în active corporale și necorporale …
Lire plus
Orchestra Metropolitană București, concert de excepție în Crângul Petrești: 15 august 2026, ora 20:30

Orchestra Metropolitană București, concert de excepție în Crângul Petrești: 15 august 2026, ora 20:30

O seară de excepție dedicată muzicii clasice în Crângul Petrești Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, are deosebita plăcere de a invita publicul la un eveniment cultural de prestigiu, ce va avea loc sâmbătă, 15 august 2026, începând cu ora 20:30, în zona de agrement Crângul Petrești. În atmosfera …
Lire plus
[gtranslate]