Nouvelles

Retour
imagine de fundal

PNL împiedică accesul la cărți elevilor vrânceni!

Marele intelectual și om politic Nicolae Iorga spunea ”cartea este un sprijin, o mângâiere, un îndemn. Este câte una căreia îi datorezi cât şi celui mai bun învăţător. Ba chiar care-ţi este cât ţi-au fost părinţii şi cei mai buni”

Anul cărții în România – așa cum a fost declarat anul 2019 la nivel național – se apropie de final, iar noi – fie că suntem profesori, părinți sau reprezentanți ai administrației publice – înțelegem importanța promovării lecturii în rândul copiilor şi al tinerilor în mâinile cărora va sta România viitorului.

Din acest motiv, Consiliul Județean Vrancea a început încă din primăvara acestui an, un amplu demers de promovare a lecturii în rândul elevilor din județul nostru, printr-o serie de proiecte care au avut, în prim plan, cartea, lectura, creativitatea, respectiv: ”Liniște la Balada se citește!” și ”Legendele uitate ale Vrancei!”

Şi ne-am convins, din nou, că în Vrancea avem copii minunaţi, pentru care nimic nu este prea mult pentru a-i stimula şi sprijini acum, pentru propriul lor viitor. De aceea, pentru că se apropie sărbătorile şi toţi copiii aşteaptă daruri de Crăciun, vom organiza un eveniment aparte dedicat elevilor de gimnaziu din județ (clasele V-VIII), pe parcursul a trei zile, în perioada 11 – 13 decembrie 2019 la care am adresat invitația de a ne fi partener și Inspectoratului Școlar Județean Vrancea. Acesta nu a susținut proiectul demarat de către Consiliul Județean Vrancea, ba, mai mult, a refuzat semnarea protocolului de colaborare!

Urmărim cu stupoare în ultimele zile încercarea PNL/ISJ de a boicota o acțiune aprobată și promovată de către Consiliul Județean Vrancea, care vizează cartea și lectura!

Încă de la începutul anului 2019 – an care a fost declarat Anul Cărții în România la nivel național – consilierii județeni au aprobat lista de acțiuni a județului Vrancea, unde sunt prevăzute și sume care să susțină proiecte destinate tinerilor.

Din păcate, iată că liberali numiți în funcții de conducere la ISJ Vrancea lucrează împotriva propriiilor elevi și, fără a se gândi la beneficiile pe care aceștia le pot obține, se străduiesc să boicoteze o acțiune prin care dorim să oferim tinerilor un eveniment cultural dedicat cărții, în Anul Cărții.

Dezavuăm atitudinea ISJ Vrancea care până acum, în cadul tuturor acțiunilor aprobate de către consilierii județeni și realizate în contextul Anului Cărții, a fost deschis la parteneriatele propuse de către Consiliul Județean Vrancea pentru proiecte și acțiuni destinate elevilor și educației.

În ciuda bunelor noastre intenții, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a amenințat directorii școlilor că vor fi demiși dacă vor participa la acest eveniment, și, de asemenea, a spus că prin intermediul acestei acțiuni vor fi împărțite materiale electorale, ceea ce este total neadevărat.

Inspectoratul Școlar Județean Vrancea susține că părinții sunt reticenți față de acest eveniment și nu ar reprezenta o activitate de interes pentru copii.

Programul evenimentului ”Magia Crăciunului” a fost conceput într-un mod flexibil, pe parcursul a trei zile, tocmai pentru ca elevii să nu aibă întreruperi în orarul școlar zilnic.

De aceea, Consiliul Județean Vrancea nu găsește un impediment în a implementa organizarea acestui eveniment! Elevii trebuie să aibă acces la cărți, la lectură, la momente magice gândite special pentru ei în pragul sărbătorilor de iarnă!

Rușine profesorilor aflați în funcții publice care împiedică accesul la lectură tinerilor, mai ales acum când societatea românească este amenințată de fenomenul periculos al analfabetismului funcțional!

 

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Vrancea

Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru noul program ”NEB Boost pentru micile municipalități”

Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru noul program ”NEB Boost pentru micile municipalități”

Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru două premii care celebrează inovația și creativitatea inspirate de Noua Bauhaus European: cea de-a cincea ediție a Premiilor «Noul Bauhaus European (NEB)» și noul program «NEB Boost pentru micile municipalități».  Aceste două premii au obiective și publicuri țintă diferite: Premiile NEB vor recompensa proiecte …
Lire plus
Locuri de muncă vacante la data de 30 ianuarie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 30 ianuarie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 30.01.2025 au fost declarate de către agenții economici 318 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de munca
Lire plus
S-a lansat consultarea publică a Ghidului de implementare pentru DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității

S-a lansat consultarea publică a Ghidului de implementare pentru DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității

Vă informăm că pe pagina oficială de internet a AFIR (www.afir.ro) a fost publicat comunicatul de presă privind lansarea în consultare publică a Ghidului de implementare pentru DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității. Pentru ușurința consultării materialului menționat, puteți accesa următorul link: Consultare publică deschisă pentru accesarea fondurilor nerambursabile prin GAL - Portalul AFIR - …
Lire plus
[gtranslate]