Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, vizită de lucru la Consiliul Județean Vrancea, pe tema investițiilor din județ

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, domnul Cseke Attila-Zoltán, a participat astăzi, la Consiliul Județean Vrancea, la invitația președintelui Cătălin Toma, la o întâlnire cu reprezentanții administrațiilor publice locale din Vrancea pe tema investițiilor care se vor derula în perioada următoare în județul nostru.

Ministrul Cseke Attila-Zoltan a avut, inițial, o întrevedere cu președintele CJ Vrancea, cu vicepreședintele CJ, Ionel Cel-Mare, cu prefectul județului Vrancea, Gheorghiță Berbece, cu secretarul de stat Nicu Tănase, cu primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă și, ulterior, a participat la o întâlnire de lucru cu primarii din județ, unde au fost dezbătute teme de interes care vizează dezvoltarea județului Vrancea în următorii ani.

Președintele Consiliului Județean Vrancea a transmis un mesaj clar în ceea ce privește dezvoltarea județului. ”Nu ne oprim din a face toate demersurile pentru finanțarea proiectelor depuse de primarii din Vrancea, indiferent de culoarea lor politică. Niciodată în ultimii 20 de ani primarii din Vrancea nu au fost consultați și susținuți atât de mult, așa cum s-a întâmplat în 2019 și 2020. Ne bucură prezența domnului ministru astăzi la Consiliul Județean și sunt convins că va susține proiectele dvs.”, le-a spus primarilor președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

Liderul administrației județene a anunțat faptul că ministrul Cseke Attila-Zoltan a semnat deja pentru alocarea sumei de 60 de milioane de lei pentru reabilitarea DJ 205 E, Vidra – Vizantea-Livezi -Câmpuri, o veste așteptată de comunitățile locale respective, dar și de turiștii care tranzitează drumul în cauză.

La rândul său, ministrul Cseke Attila-Zoltan a trecut în revistă toate aspectele care vizează implementarea proiectelor depuse de primari și a răspuns tuturor edililor care au avut intervenții în cadrul întâlnirii.  ”Suntem în etapa în care ne pregătim la nivel de minister să adoptăm reglementări foarte importante care vor simplifica o serie de lucruri cu care s-au confruntat toți primarii din România în ultimii ani. Suntem pe drumul cel bun și veți vedea acest lucru”, a declarat Cseke Attila-Zoltan.

Ministrul a vorbit și despre prioritățile Programului Național de Redresare și Reziliență, proiectele care se vor derula prin PNRR trebuind finalizate până în anul 2026.

În cadrul dezbaterii, participanții i-au adresat întrebări ministrului Dezvoltării și au primit răspunsuri pe diverse teme.

După încheierea dezbaterii de la CJ Vrancea, ministrul a vizitat în comuna Biliești locația unde va fi construită o sală de sport cu finanțare prin Compania Națională de Investiții, dar și Căminul Cultural din localitate, finalizat cu fonduri guvernamentale.

Evenimentul a fost transmis în direct pe pagina de facebook a Consiliului Județean Vrancea.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

   
Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Vrancea se schimbă prin investiții serioase, bine planificate și atent urmărite în teren. Fiecare drum modernizat înseamnă siguranță, dezvoltare economică, acces mai bun la educație, sănătate și oportunități pentru oameni. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului județean DJ 204E (Mirceștii Noi …
Lire plus
CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026

CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026

Vrancea devine, în această săptămână, capitala creativității digitale din România. În perioada 28–31 iulie 2026, Colegiul Național „Unirea” din Focșani găzduiește etapa națională a Olimpiadei Naționale de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație”, ajunsă la cea de-a XXXIII-a ediție. Născută în Vrancea în anul 1994 și desfășurată aici în fiecare an, …
Lire plus
Festivalul-Concurs al Ansamblurilor Folclorice Tradiționale „Pe Plaiul Tojanului” – 26 iulie 2026

Festivalul-Concurs al Ansamblurilor Folclorice Tradiționale „Pe Plaiul Tojanului” – 26 iulie 2026

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Primăria Comunei Paltin, Consiliul Local Paltin și Obștea Paltin, organizează duminică, 26 iulie 2026, începând cu ora 12:00, cea de-a LVII-a ediție a Festivalului-Concurs al Ansamblurilor Folclorice Tradiționale „Pe Plaiul Tojanului”, unul dintre cele mai reprezentative și longevive evenimente dedicate …
Lire plus
[gtranslate]