Opportunités

Retour
imagine de fundal

Legume on-line de la tinerii fermieri finanțați prin PNDR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a acordat finanțare nerambursabilă în valoare totală de 434 milioane euro pentru susținerea financiară a 11.325 de tineri fermieri care au optat pentru instalarea ca șefi de exploatație. Finanțarea a fost acordată prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Cu ajutorul fondurilor puse la dispoziție prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), tinerii fermieri care au fost selectați pentru finanțare (în funcție de criteriile de selecție și de condițiile de eligibilitate menționate public în Ghidul solicitantului) și-au pus în aplicare Planurile de Afaceri. Interesul foarte mare pentru acest tip de investiții, precum și nevoia de finanțare pentru zona de investiții, au făcut ca solicitarea de fonduri să depășească alocarea. Astfel, față de alocarea disponibilă de 476 de milioane de euro, solicitarea de fonduri din partea tinerilor fermieri a fost, până în prezent, de 591 milioane euro.

Printre tinerii fermieri care au primit finanțare pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole, se numără și Moldovan Andrei Ionuț din Sânnicolau Roman, județul Bihor, un fermier tânăr, îndrăzneț, de 24 de ani, care, așa cum se descrie chiar el, de când se știe a lucrat pământul, a avut grija de animale și gospodărie și a cultivat legume împreună cu familia. Părinții lui se ocupă de agricultură de peste 25 de ani. În septembrie 2015 a depus la AFIR cererea de finanțare pentru INSTALAREA TÂNĂRULUI FERMIER, solicitând sprijin pentru ferma proprie.

Obiectul de activitate al fermei este cultura legumelor în câmp și în spații protejate, iar obiectivul proiectului a fost în principal extinderea suprafețelor, atât de teren, cât și de spații protejate. Valoarea proiectului, 50.000 euro, a fost în totalitate finanțată prin submăsura 6.1 din PNDR 2020. Contractul a fost semnat în luna martie 2016 și finalizat în noiembrie 2018.

Până la momentul depunerii proiectului, solicitantul nu deținuse nici o exploatație agricolă. Exploatația înființată în 2015 avea o suprafață de 5,55 ha, teren arabil, din care 0,22 ha teren sub solarii. Ferma provine din comasarea a două exploatații, în urma încheierii de contracte de arendare pe o perioada de 11 ani.

 

Moldovan Andrei Ionuț își descrie astfel experiența în agricultură:

„Sunt pasionat de agricultura deoarece te pune mereu în situații care te provoacă, uneori imprevizibile … fie că e din cauza vremi, a utilajelor sau a oamenilor cu care lucrezi. În fiecare sezon apar lucruri pe care trebuie să le rezolvi; dar mă și fascinează faptul că în fiecare an am ocazia să văd cum dintr-o sămânță de câțiva milimetri ajunge să crească o planta de câțiva metri, de la care în final culeg roade gustoase și sănătoase de care mă pot bucura eu și alți oameni pe mesele cărora ajunge.

Apoi am hotărât să fac ceva mai mult pentru clienții mei și tot odată să mă adaptez la secolul 21, în care toate lucrurile se fac pe internet. Așa că, pe lângă metoda clasică de a vinde legume în piață, am început să livrez legume la domiciliu clienților mei care acum își comandă legume de la mine pe internet. Deși la început am fost sceptic că cineva va vrea să cumpere legume online, având în vedere câte piețe și supermarketuri sunt în oraș, am rămas surprins că după câteva zile după ce am început să mă promovez în mediul online, peste 10 mii de oameni din toată țara au fost foarte încântați de ideea aceasta și câteva sute chiar au comandat. Așa că, de 2 ani am început să mă dezvolt și mai frumos și să îmi deschid ochii la și mai multe oportunități în agricultură, pe care sper să le pot fructifica atât cu forțe proprii, dar mai ales cu sprijinul fondurilor europene.”

Precizăm că AFIR va deschide în curând o nouă sesiune de primire de proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă prin submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, care va avea, pentru prima dată o alocare separată dedicată diasporei.

Vrancea merge înainte: investiții publice și private pentru viitorul județului

Vrancea merge înainte: investiții publice și private pentru viitorul județului

Consiliul Județean Vrancea continuă să accelereze dezvoltarea județului prin proiecte concrete și investiții cu impact direct în comunități. În ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), condusă de președintele Nicușor Halici, au fost analizate și avizate documentații de urbanism (PUZ) din municipiul Adjud, orașul Odobești și din …
Lire plus
Cursuri de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice

Cursuri de formare privind eficiența energetică în domeniul clădirilor istorice

Ministerul Culturii a prelungit termenul  pentru depunerea solicitărilor de finanțare pentru cursuri de formare în domeniul eficienței energetice a clădirilor istorice în cadrul apelului aferent Investiției I4 — ,, Economie circulară și creșterea eficienței energetice a cladirilor istorice”, Componenta 5 - Valul renovării din cadrul Planului Național de Redresare și …
Lire plus
Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din 9 februarie 2026, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din 9 februarie 2026, ora 14.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din 9 februarie 2026, ora 14.00
Lire plus
[gtranslate]