31 mars 2023
Lansare de carte la Galeriile de Artă: „Istoria pe înțelesul copiilor”, dedicată Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii
Copiii de la mai multe școli din Focșani au umplut astăzi cu entuziasmul și energia lor sediul Galeriilor de Artă, unde a avut loc evenimentul „Istoria pe înțelesul copiilor”, dedicat Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii, organizat de Muzeul Vrancei, cu sprijinul Consiliului Județean Vrancea.
Elevii, însoțiți de cadre didactice, au asistat la lansarea colecției de cărți ”Istoria pe înțelesul copiilor”, din care primele cinci sunt dedicate celor mai cunoscute personaje din istoria Vrancei: Măriuca Zaharia, Ecaterina Teodoroiu, Grigore Ignat, Ion Roată și Gabriel Pruncu. Lucrările se adresează elevilor din clasele I-IV și au fost redactate într-un vocabular „pe înțelesul copiilor”.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, care a participat la eveniment împreună cu vicepreședintele Ionel Cel-Mare, i-a invitat pe copii să spună ce cred ei că este reprezentativ pentru județul Vrancea. ”Vă invităm să descoperiți istoria acestor locuri, care este legată de identitatea noastră. Aveți un județ cu care vă puteți mândri și, prin grija profesorilor și părinților voștri, veți reuși să împărtășiți din istoria Vrancei”, a spus Cătălin Toma.
Managerul Muzeul Vrancei, Romeo Valentin Muscă, a menționat că va avea loc o caravană prin județ, pentru ca toți copiii să aibă acces la această colecție de cărți istorice pentru copii.

Lire plus:
ANUNȚ
ANUNȚ Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a …
Lire plus
ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”
ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” Comitetul partenerial, în conformitate cu prevederile Corrigendum-ului nr. 5 la Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 6.2 - Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane prin care a fost prelungit termenul de …
Lire plus
Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026
La data de 05.11.2026, agenții economici au declarat 177 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 197 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Lire plus






