Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Inițiativa președintelui Nicușor Halici: bazele sportive din Vrancea, deschise pentru toți vrâncenii și înființarea Clubului Sportiv Județean

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, județul face un pas important în direcția dezvoltării sportului și a valorificării eficiente a investițiilor publice, prin înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea, o premieră la nivel local.

Proiectul, asumat și promovat de președintele CJ Vrancea, reprezintă un demers strategic care are ca obiectiv atât susținerea sportului de masă, cât și crearea unui cadru real pentru performanță.

În același timp, tot la inițiativa președintelui Nicușor Halici, bazele sportive aflate în administrarea Consiliului Județean Vrancea – stadioanele „Milcovul” și „Tineretului” – vor fi deschise gratuit tuturor vrâncenilor, pentru activități recreative și sportive.

Pentru a asigura transparența decizională și pentru a integra punctele de vedere ale comunității, astăzi a fost organizată o dezbatere publică pe acest proiect, la care au participat reprezentanți ai domeniului sportiv, contribuind cu propuneri relevante pentru conturarea noii structuri.

„Nu vorbim doar despre sport, ci despre corectitudine și responsabilitate față de vrânceni. Ani la rând s-au făcut investiții importante care nu au fost folosite la adevăratul lor potențial. Este inițiativa mea să schimbăm această realitate. Bazele sportive trebuie să fie deschise oamenilor, nu ținute închise sau folosite ineficient. Le redăm vrâncenilor și le transformăm în spații funcționale, bine întreținute, accesibile tuturor, dar și într-un cadru real pentru performanță, în care copiii talentați ai județului să aibă șansa de a se antrena în condiții moderne, de a evolua și de a face performanță.”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.

Prin înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea, proiect susținut direct de președintele CJ, se urmărește administrarea eficientă și întreținerea la standarde ridicate a infrastructurii sportive existente, precum și facilitarea accesului pentru antrenamente și competiții.

Demersul vizează, totodată, o mai bună utilizare a resurselor publice și valorificarea optimă a bazelor sportive din municipiul Focșani:

* Stadionul „Milcovul” (zona de sud)

* Stadionul „Tineretului” (zona de nord)

* Bazinul de Înot Didactic

 

În cadrul Clubului Sportiv Județean Vrancea, vor funcționa, într-o primă etapă, următoarele secții:

* Natație și polo

* Fotbal pentru juniori

 

Până în prezent, au fost realizate deja investiții importante pentru modernizarea infrastructurii sportive. Astfel, la Stadionul „Milcovul” au fost investite aproximativ 800.000 lei pentru modernizarea rețelelor de irigații și drenaj și refacerea gazonului, lucrările fiind realizate în regie proprie de angajații CJ Vrancea. Rezultatele sunt deja vizibile, atât în calitatea suprafeței de joc, cât și în reducerea costurilor de întreținere.

Totodată, la Stadionul „Tineretului” au fost demarate lucrări de igienizare și pregătire pentru viitoarea reabilitare.

Prin acest proiect strategic, inițiat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, infrastructura sportivă a județului este orientată către un model modern, eficient și sustenabil, adaptat nevoilor reale ale comunității.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
Situația locurilor de muncă la data de 23.07.2026

Situația locurilor de muncă la data de 23.07.2026

La data de 23.07.2026, agenții economici au declarat 147, locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 124 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  Locuri de muncă …
Lire plus
Adjudul accelerează dezvoltarea: investiții în apă, infrastructură, educație, sănătate și dezvoltare economică

Adjudul accelerează dezvoltarea: investiții în apă, infrastructură, educație, sănătate și dezvoltare economică

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru în municipiul Adjud pentru a verifica stadiul principalelor investiții aflate în derulare și pentru a analiza, împreună cu autoritățile locale, măsurile necesare pentru accelerarea proiectelor de dezvoltare ale celui de-al doilea municipiu al județului. Prima oprire a avut …
Lire plus
Anunț Public

Anunț Public

A.N.M.A.P. - Direcția Județeană de Mediu Vrancea, U.A.T. JUDEȚUL VRANCEA cu sediul în Focșani, str. Cuza Vodă, nr. 56, județul Vrancea anunță publicul interesat asupra deciziei A.N.M.A.P.-D.J.M. Vrancea de încadrare a "PUZ – Reglementare zonă industrială", cu amplasamentul în extravilan oraș Mărășești, CF 56846, CF 57331, CF 56219, CF 57329, …
Lire plus
[gtranslate]