Événements

Retour
imagine de fundal

Festivalul Viei și Vinului ”Bachus” – 𝟐𝟎-𝟐𝟐 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑

🍷 Dragi prieteni și iubitori ai vinului și ai tradițiilor autentice, vă invităm să ne fiți alături în sărbătoarea podgoriei vrâncene! Să celebrăm împreună tradiția, pasiunea și excelența vinurilor vrâncene. Nu ratați ocazia de a degusta arome unice, a cunoaște meșteșugarii vinului și a ne bucura împreună de frumusețea culturii noastre vinicole.

Programul Festivalului Viei și Vinului, care va avea loc în Piața Unirii din Focșani, cuprinde timp de trei zile (vineri, sâmbătă și duminică):

  • Concursul Național de Vinuri ”Bachus”, ediția a XII-a – locație Tribunal vechi (reabilitat de Consiliul Județean Vrancea)
  • Expoziție de vinuri în Piața Unirii (cei mai importanți producători de vin din Vrancea vor expune cele mai bune vinuri, multe dintre ele premiate)
  • Târgul meșterilor populari
  • Ateliere de creație pentru copii pe teme autumnale la Galeriile de Artă
  • Drumul podgoriilor vrâncene pe bicicletă, un tur ciclistic prin podgoriile Vrancei
  • Concursul Național de Interpretare a Cântului Tradițional ”Cântece de viță veche”
  • Spectacole cu artiști de renume

Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc vineri, ora 17.00, în Piața Unirii din Focșani, cu alaiurile toamnei de la liceele din județ.

🥂 Ne vedem la Festivalul Viei și Vinului ”Bachus” 2023! 🥂

Festivalul-Concurs al Ansamblurilor Folclorice Tradiționale „Pe Plaiul Tojanului” – 26 iulie 2026

Festivalul-Concurs al Ansamblurilor Folclorice Tradiționale „Pe Plaiul Tojanului” – 26 iulie 2026

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Primăria Comunei Paltin, Consiliul Local Paltin și Obștea Paltin, organizează duminică, 26 iulie 2026, începând cu ora 12:00, cea de-a LVII-a ediție a Festivalului-Concurs al Ansamblurilor Folclorice Tradiționale „Pe Plaiul Tojanului”, unul dintre cele mai reprezentative și longevive evenimente dedicate …
Lire plus
Apel de candidaturi pentru formarea rețelei naționale de consultanți certificați European Energy Award (eea) în România

Apel de candidaturi pentru formarea rețelei naționale de consultanți certificați European Energy Award (eea) în România

COMUNICAT DE PRESĂ Asociația ROREG, în calitate de partener al MIPE pentru implementarea Programului European Energy Award în România, lansează ghidul de selecție și deschide apelul de candidaturi pentru formarea rețelei naționale de consultanți certificați European Energy Award (eea) în România România face un nou pas în dezvoltarea unor comunități …
Lire plus
Situația locurilor de muncă la data de 23.07.2026

Situația locurilor de muncă la data de 23.07.2026

La data de 23.07.2026, agenții economici au declarat 147, locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 124 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  Locuri de muncă …
Lire plus
[gtranslate]