Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Demnitate, grijă și sprijin pentru vârstnicii din Vrancea: Centru de zi modern inaugurat la Gugești

Comuna Gugești beneficiază, începând de astăzi, de un Centru de Zi modern destinat persoanelor vârstnice, un proiect realizat prin fonduri europene, în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021–2027, cu o valoare totală de 6,9 milioane de lei.

La evenimentul de inaugurare a participat și președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, care a subliniat importanța investițiilor dedicate seniorilor și sprijinirii categoriilor vulnerabile. „O comunitate puternică se recunoaște după modul în care își prețuiește și își ocrotește bunicii. Acest centru reprezintă mai mult decât o investiție într-o clădire modernă – este o investiție în demnitate, grijă și respect pentru cei mai vulnerabili dintre bunicii noștri, care au acum un loc modern unde vor primi sprijinul pe care îl merită din plin. Avem datoria morală de a le oferi seniorilor sprijin, siguranță și condiții pentru o viață activă și liniștită”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.

Noul centru va avea o capacitate de 50 de beneficiari lunar, respectiv aproximativ 600 de persoane anual, iar prin intermediul echipei mobile de îngrijire la domiciliu vor fi sprijiniți cel puțin 25 de seniori care nu se pot deplasa.

Serviciile oferite în cadrul centrului includ:

  • servicii de zi de asistență și recuperare;
  • servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele dependente;
  • activități de socializare și petrecere a timpului liber;
  • consiliere și sprijin pentru menținerea unei vieți independente.

Președintele Consiliului Județean Vrancea a felicitat administrația locală pentru implementarea proiectului și pentru modul eficient în care au fost valorificate fondurile europene în beneficiul comunității. „Îl felicit pe domnul primar Vasile Vatră și întreaga echipă a Primăriei Gugești pentru această realizare importantă. Prin muncă, implicare și viziune, au reușit să transforme fondurile europene într-un sprijin concret pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutor”, a mai transmis Nicușor Halici.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

     

Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 05 noiembrie 2026

La data de 05.11.2026, agenții economici au declarat 177 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 197 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Lire plus
Convocarea Consiliului Județean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00

Convocarea Consiliului Județean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea din data de 5 noiembrie 2026, ora 13.00  
Lire plus
Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Campusul universitar din Vrancea are o nouă perspectivă de finanțare europeană! Consiliul Județean susține bursele tinerilor și dezvoltarea învățământului superior

Investiția în educație continuă! Consiliul Județean Vrancea pregătește relansarea proiectului Campusului profesional integrat, liceal și universitar, după identificarea unei noi surse de finanțare europeană care poate permite continuarea lucrărilor începute. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, în cadrul ședinței Consorțiului pentru Învățământ Dual Vrancea, desfășurată …
Lire plus
[gtranslate]