Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Comunicat de presă

Astăzi, 15 martie 2018, în jurul orelor 9.30, platforma drumului județean 205L, sector Grumaz – Vrâncioaia, a cedat la km 0+100, ca urmare a cantităților mari de precipitații căzute în ultimele zile și pe fondul localizării în apropierea albiei râului Putna. Porțiunea pe care a survenit surparea drumului are o lungime de 40 metri și o lățime de 4 metri (un sens de mers). Nu au fost înregistrate alte pagube materiale și nici persoane vătămate.

La fața locului s-au deplasat imediat mai mulți specialiști din partea administratorului rețelei de drumuri județene, respectiv Consiliul Județean Vrancea, care a contactat executantul și proiectantul pentru lucrări în cazul calamităților, pentru a se deplasa în teren în vederea reparării drumului afectat și întărirea malului.

Circulația rutieră pe acest sector de drum este închisă, până la remedierea completă a situației,  pentru a nu fi pusă în pericol siguranța participanților la trafic. În această perioadă, traseul va fi deviat pe o rută ocolitoare, prin Tulnici.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00
Lire plus
ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a …
Lire plus
ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane”

ANUNȚ PUBLIC privind actualizarea Listei proiectelor prioritare aferente Programului Regional Sud-Est 2021–2027, Acțiunea 6.2 – „Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane” Comitetul partenerial, în conformitate cu prevederile Corrigendum-ului nr. 5 la Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 6.2 - Valorificarea potențialului turistic în zone non-urbane prin care a fost prelungit termenul de …
Lire plus