19 juillet 2018
Comunicat de presa
La sediul Consiliului Județean Vrancea a fost semnat astăzi un nou contract de lucrări, cel de-al 5-lea din totalul de 10 contracte din cadrul proiectului regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea – etapa a II-a”.
Este vorba despre contractul ”Rețele apă și canalizare în gruparea FOCȘANI 2”, care va deservi o populație de circa 11.820 de locuitori.
Valoarea contractului este de 27.809.890 lei (echivalentul a 6.045.628 euro), din care:
– 23.638.407 lei sunt asigurați din fonduri europene
– 3.615.285 lei din fonduri de la bugetul de stat
– 556.197 lei din fonduri de la bugetele locale ale Consiliului Județean Vrancea și ale UAT-urilor
În cadrul acestui contract vor fi realizate lucrări la sistemele de alimentare cu apă și canalizare aparținând localităților Cîmpineanca, Golești, Jariștea și la rețelele aparținând Consiliului Județean Vrancea, din mai multe localități.
1. La Cîmpineanca va fi reabilitată rețeaua de apă pe o lungime de 2.266 metri liniari și vor fi extinse rețele de apă pe o lungime de 1.511 metri. De asemenea, va fi extinsă rețeaua de canalizare cu 3.745 metri.
2. La Golești vor fi realizate lucrări la sistemul de alimentare cu apă, pentru extinderea rețelelor cu 4.112 metri. În plus, și rețeaua de canalizare va fi extinsă cu 4.508 metri.
3. La Jariștea vor fi efectuate lucrări la sistemul de alimentare cu apă, mai exact va fi extinsă conducta de aducțiune pe o lungime de 4.985 metri.
4. Și sistemul de alimentare cu apă aparținând Consiliului Județean Vrancea va fi modernizat. Vor fi extinse conducta de aducţiune sursa Babele și rezervorul Odobești, pe o lungime de 19.602 metri. Această conductă va suplimenta conducta de aducțiune existentă, aferentă sistemului de alimentare cu apă a UAT Odobești.
Perioada de execuție a lucrărilor este de 22 luni + 36 luni perioada de garanție.
”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea – etapa a II-a” este un exemplu la nivel național, fiind primul proiect de acest gen implementat în România, finanțat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Este un proiect de amploare, prin care un mare număr de vrânceni vor beneficia de apă curentă și canalizare la standarde europene. Perioada de implementare a proiectului regional este de 4 ani, între 2018 – 2022, iar valoarea totală a investiției este de 941 milioane de lei, respectiv 207 milioane de euro. 85% din această sumă este asigurată din fonduri europene, iar restul din subvenții de la bugetul de stat și din contribuții de la bugetul local.
Acest proiect continuă practic prima etapă a extinderii și modernizării sistemului de alimentare cu apă și canalizare din Județul Vrancea, cunoscută drept Vranceaqua 1, valoarea investiției fiind de peste 100 milioane de euro.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
18.07.2018
Lire plus:
Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00
Ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 29 iulie, ora 13.00
Lire plus
Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă
Vrancea se schimbă prin investiții serioase, bine planificate și atent urmărite în teren. Fiecare drum modernizat înseamnă siguranță, dezvoltare economică, acces mai bun la educație, sănătate și oportunități pentru oameni. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului județean DJ 204E (Mirceștii Noi …
Lire plus
CJ Vrancea susține și în acest an Olimpiada Națională de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație” | 28–31 iulie 2026
Vrancea devine, în această săptămână, capitala creativității digitale din România. În perioada 28–31 iulie 2026, Colegiul Național „Unirea” din Focșani găzduiește etapa națională a Olimpiadei Naționale de Inovație și Creativitate Digitală „InfoEducație”, ajunsă la cea de-a XXXIII-a ediție. Născută în Vrancea în anul 1994 și desfășurată aici în fiecare an, …
Lire plus






