Opportunités

Retour
imagine de fundal

Cererea de propuneri de proiecte generala 2020 din cadrul programului european Initiativa „Voluntari UE pentru ajutor umanitar”

Comisia Europeana (Directia generala ECHO), în parteneriat cu Agentia Executiva pentru Educatie, Cultura si Audiovizual (EACEA), lanseaza cererea de propuneri de proiecte generala 2020 din cadrul programului european Initiativa „Voluntari UE pentru ajutor umanitar.

EACEA este responsabila de gestionarea completa a ciclului de viata al actiunilor prezentei cereri. Aceasta consta în implementarea programului, inclusiv apelul de propuneri, analiza cererilor de finantare, monitorizarea proiectelor, inclusiv vizitele la fata locului si diseminarea rezultatelor proiectelor si ale programului.

Prezenta cerere de propuneri va oferi finantare pentru mobilizarea voluntarilor UE pentru ajutor umanitar în sprijinul actiunilor care faciliteaza si completeaza acordarea de ajutor umanitar în tarile terte care îmbunatatesc rezistenta comunitatilor vulnerabile si afectate de dezastre sau în sprijinul actiunilor care vizeaza consolidarea legaturii dintre ajutorul de urgenta, reabilitare si dezvoltare.

Titlul cererii: „Mobilizarea de voluntari UE pentru ajutor umanitar, inclusiv plasare optionala în stagii de învatare, si gestionarea oportunitatilor de voluntariat online

Eligibilitate:

  • organizatii neguvernamentale, non-profit, înfiintate în conformitate cu legislatia unui stat membru si având sediul în Uniune;
  • organisme de drept public cu caracter civil; consiliile judetene sunt direct eligibile ;
  • Federatia Internationala a Societatilor Nationale de Cruce Rosie si Semiluna Rosie.

Lista cu cele 107 tari terte pentru care UE accepta sa trimita voluntari se regaseste în fisa de prezentare din anexa. Republica Moldova, Serbia si Ucraina sunt mentionate în aceasta lista si pot participa la consortiile pentru proiecte.

Bugetul cererii: 13.500.000€; se acorda minimum 60.000€ si maximum 1.400.000€/proiect

Precizare importanta: oricare entitate eligibila care doreste sa faca parte dintr-un parteneriat pentru aceasta cerere de proiecte trebuie sa se certifice înainte. Detalii în fisa de prezentare din anexa.

Data limita pentru depunerea aplicatiilor: 1 iulie 2020

Situația locurilor de muncă la data de 30.07.2026

Situația locurilor de muncă la data de 30.07.2026

La data de 30.07.2026, agenții economici au declarat un număr de 146 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă -click aici! 
Lire plus
ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ PUBLICITAR Privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă Anexă la Hotărârea nr. 130 din 16.07. 2025 - DOCUMENTAȚIE DE LICITAȚIE- CAIET DE SARCINI PRIVIND VALORIFICAREA PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ CU PRESELECȚIE DE TIP STRIGARE A MASEI LEMNOASE DIN ZONA CRÂNG PETREȘTI AFERENTĂ …
Lire plus
Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Educația rămâne cea mai valoroasă investiție într-o comunitate, iar performanța tinerilor merită recunoscută și încurajată. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, susține inițiativele care promovează excelența și oferă tinerilor încrederea că munca, perseverența și seriozitatea sunt apreciate. În cadrul unui eveniment festiv organizat astăzi la Muzeul Vrancei, 41 de absolvenți …
Lire plus
[gtranslate]