Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Casa Tatovici (Secția de științe ale naturii și acvariu) va fi redată circuitului public!

Astăzi, 23 octombrie 2019, la sediul Consiliului Județean Vrancea a avut loc conferința de presă privind monumentul istoric Secția de științe ale naturii și acvariu – Casa Tatovici, care face parte dintr-un amplu proces de consolidare și reabilitare, în cadrul unui proiect derulat de administrația județeană, valoarea investiției fiind de aproximativ 2,5 milioane euro.

Casa Tatovici, amplasată vizavi de Biserica Catolică, este una dintre clădirile de referință din municipiul Focșani, ce păstrează specificul orașului romanesc de secol al XIX-lea.

Președintele Marian Oprișan a făcut mereu demersuri pentru reabilitarea clădirilor monument istoric din Vrancea, pentru a valorifica potențialul turistic și a crește economia județului, având în vedere că această zonă este destinație caracterizată de religiozitate, viticolă, montană, preferată de locuitorii din județele Galați, Brăila, Bacău, Tulcea, Constanța.

În data de 14.08.2019, Consiliul Județean a intrat în posesia proiectului tehnic, acesta aflându-se în acest moment în procedura de verificare de către Organismul Intermediar, urmând ca după obținerea Avizului comisiei de monumente istorice, să se emită ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea obiectivului de investiții.
Până la această dată au fost aprobate la plata 4 cereri de rambursare, urmând ca în luna decembrie să fie transmisă cererea de rambursare nr.5.

În prezent, conform graficului achizițiilor publice din cererea de finanțare ne aflăm în procedură de achiziție publică pentru dotarea și digitizarea imobilului. Toate celelalte contracte aferente proiectului au fost încheiate.
Durata de implementare a proiectului este de 48 luni de la data semnării contractului de finanţare, ceea ce înseamnă că în anul 2022 această clădire va fi redată circuitului public.

Start la înscrieri pentru finanțări nerambursabile: transformăm ideile în proiecte pentru comunitate

Start la înscrieri pentru finanțări nerambursabile: transformăm ideile în proiecte pentru comunitate

Consiliul Județean Vrancea lansează sesiunea de finanțări nerambursabile pentru anul 2026, în baza Legii nr. 350/2005, destinate activităților non-profit de interes general, care vizează susținerea societății civile și a proiectelor cu impact local în domenii esențiale. Pentru acest an, bugetul total alocat este de 500.000 lei, fondurile fiind distribuite pentru …
Lire plus
Situația locurilor de muncă vacante la data de 7 mai 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 7 mai 2026

La data de 7.05.2026, agenții economici au declarat 192 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 223 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea - click aici !  …
Lire plus
Consultare publică pentru Strategia UE pentru tineret 

Consultare publică pentru Strategia UE pentru tineret 

Strategia UE pentru tineret reprezintă cadrul pentru cooperare în domeniul politicii UE pentru tineret, care stimulează participarea tinerilor la viața democratică și sprijină implicarea socială și angajamentul civic, urmărind să asigure faptul că toți tinerii dispun de resursele necesare pentru a participa la viața societății. Scopul prezentei consultări publice este de …
Lire plus
[gtranslate]