Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Campus profesional integrat, liceal și universitar în județul Vrancea, un proiect inițiat de Consiliul Județean

Un proiect major pentru învățământul din județ va fi depus spre finanțare din fonduri europene în zilele următoare.

Consiliul Județean Vrancea a adoptat astăzi cu unanimitate de voturi trei proiecte de hotărâre inițiate de președintele Cătălin Toma privind depunerea spre finanțare a proiectului „Campus profesional integrat, liceal și universitar județul Vrancea”, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Pilonul IV: Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație, Reforma 4: Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior, Investiția 6: Dezvoltarea a minimum 10 consorții regionale și dezvoltarea și dotarea a minimum 10 campusuri profesionale integrate.

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică la faza de Studiu de Fezabilitate, încheierea acordului de parteneriat, depunerea proiectului și aprobarea cheltuielilor legate de proiect.

”Este un proiect de mare importanță, prin care dorim să revitalizăm învățământul tehnic din județ, care să pregătească specialiști, de care piața forței de muncă are mare nevoie. Campusul profesional integrat va fi gestionat de Consorțiul de învățământ dual, cu sprijinul Ministerului Educației și al autorităților locale. Este o structură de parteneriat creată astfel încât să se asigure funcționarea campusului pe termen lung”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Campusul școlar și universitar urmează să fie construit în Focșani pe o suprafață de peste două hectare și va include 4 corpuri de clădire: un corp principal (cu săli de curs, amfiteatru, bibliotecă cu sală de lectură, ateliere digitale și laboratoare), un cămin studențesc, cantină și bază sportivă, va avea soluții de energie alternativă (panouri fotovoltaice și stații de încărcare electrică auto) și o parcare proprie. Campusul va dispune de resurse educaționale, mobilier, ateliere de practică pentru elevi și studenți, precum și de ateliere digitale, pe baza unui concept de digitalizare adaptat profilului liceelor și universităților tehnologice, asigurând infrastructura necesară pentru pregătirea profesională optimă a elevilor și a studenților. Totodată campusul va asigura infrastructura socială pentru elevi și studenți.

Valoarea totală a proiectului este de 157.146.578 lei (inclusiv TVA), iar termenul limită pentru depunerea acestuia este 7 martie 2023.

La nivelul județului Vrancea a fost constituit consorțiul pentru învățământ dual, al cărui lider este Consiliul Județean Vrancea. Astăzi a fost aprobat contractul de parteneriat pentru constituirea consorțiului, la care au aderat două universități de prestigiu, care au filiale în Focșani (Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași și Universitatea București), trei colegii tehnice din Focșani (Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Valeriu D.Cotea”) și Liceul „Simion Mehedinți” Vidra, Inspectoratul Școlar Județean și trei companii locale, reprezentative în domeniul economic (SC Paco Prod Serv SRL, SC Micromet SA Focșani,  SC Simiz Fashion SRL).

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Hotărâri adoptate de Consiliul Județean pentru demararea lucrărilor la Parcul Industrial Vrancea

Un nou pas pentru realizarea Parcului Industrial din Vrancea a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Vrancea, în care au fost aprobate două hotărâri privind ”constituirea dreptului de superficie, uz și servitute de trecere cu titlu gratuit asupra terenului în suprafață de  582 m2 în favoarea …
Lire plus
𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

𝐂𝐨𝐧𝐜𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 ”𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐬𝐚𝐥𝐦𝐢 𝐬̦𝐢 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐚 𝐒𝐜𝐫𝐢𝐩𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐌𝐮𝐳𝐢𝐜𝐚̆ 𝐒𝐚𝐜𝐫𝐚̆” – 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢

În pragul sărbătorilor pascale vă așteptăm cu drag să admirați frumusețea obiectelor populare realizate cu migală de creatorii populari și să vă umpleți sufletul cu lumina muzicii sacre. Consiliul Judeţean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, organizează 𝐣𝐨𝐢, 𝟐𝟓 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐥𝐚 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐀𝐫𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟏.𝟎𝟎, Concursul …
Lire plus
𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 și 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐃𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫 – 𝟐𝟐-𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 și 𝐙𝐢𝐮𝐚 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐃𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐫 – 𝟐𝟐-𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒

Cu ocazia „Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de Autor” și a „Zilei Bibliotecarului din România”, Consiliul Județean Vrancea, prin Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, organizează 𝐒𝐚̆𝐩𝐭𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢, care se va desfășura în perioada 𝟐𝟐 – 𝟐𝟔 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, la toate sediile bibliotecii și la Galeriile de …
Lire plus
[gtranslate]