Annonces

Retour
imagine de fundal

ANUNȚ PUBLICITAR privind licitația publică deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă

Consiliul Județean Vrancea, cu sediul în strada Dimitrie Cantemir nr. 1-3, tel .0237-616800; 0237-213057; fax: 0237-212228, organizează la sediul instituției, licitația publică cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă, aferentă unui număr de 153 de arbori cu un volum brut de 161,19 m.c,  situată pe raza comunei Soveja, pe amplasamentul terenului identificat în cartea funciară nr. 51737, în vederea valorificării, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.

Înscrierile la preselecție se pot face de către operatorii economici atestați pentru lucrări de exploatare forestieră, până pe data de 15 mai 2023, orele 10:00, la registratura Consiliului Județean Vrancea;

  1.  Preselecția agenților economici care au depus documentația, va avea loc la sediul Consiliului Județean Vrancea, pe data de 15 mai orele 12:30;
  2.  Ședința de licitație/negociere va avea loc la sediul Consiliului Județean Vrancea, pe data de 22 mai orele 12:00;                                                                                                                                  Pentru desfășurarea licitației este necesară participarea a minim 2(doi) ofertanți.
  3. Procedura de vânzare: Vânzarea se va face prin licitație publică, cu preselecție, cu strigare, așa cum este reglementată prin H.G. 715/2017 cu privire la valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică către agenții economici, cu modificările și completările ulterioare, cu prezentarea documentelor solicitate prin caietul de sarcini, în plic închis și sigilat.

Structura masei  lemnoase  supusă licitației, se prezintă și se regăsește în actul de punere în valoare -APV nr. 2300127000510/ 14.03.2023 emis de -Ocolul Silvic Soveja,  cu următoarea componență:

Partida Specia Număr arbori

-buc-

Preț Volum masă

lemnoasă brut (m.c.)

Valoare

(lei)

– APV nr. 2300127000510/

14.03.2023

Stațiunea Soveja

Rășinoase 139 175,26907 142,12 24909,24
Alte specii 14 35,81961 19,07 683,08
TOTAL 153 161,19 25592,33

Agenții economici care vor depune oferte pentru licitație, pot să vizioneze anterior lotul de masă lemnoasă care face obiectul valorificării prin vânzare, drept pentru care, după adjudecare nu se mai iau în considerare eventualele obiecțiuni.

Prețul de pornire al licitației este de: 158,77 lei/m.c

Preț raportat la masă lemnoasă brută, iar treapta(pasul) de licitație este de 5% din prețul de pornire.

Preţurile nu conțin T.V.A.

Garanția de participare la licitație reprezintă 5% din valoarea de pornire a licitației respectiv: 1279,62 lei și se poate depune în contul IBAN: RO09TREZ6915006XXX000122, cod fiscal 4350394, deschis la Trezoreria Municipiului Focșani, prin unul dintre instrumentele legale de plată, până la începerea licitației sau în numerar la casieria Consiliului Județean Vrancea;

Modul de desfășurare a ședinței de licitație publică cu preselecție, cu strigare, este precizat în caietul de sarcini care poate fi descărcat de pe site-ul Consiliului Județean Vrancea   www.cjvrancea.ro, la secțiunea «Monitorul Oficial Local»/Hotărârile autorității deliberative (caietul de sarcini este anexa la Hotărârea nr. 93/27 aprilie 2023) sau pe www.produselepadurii.ro .

 

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Lire plus
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Lire plus
Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Consiliul Județean Vrancea continuă modernizarea DJ 204G, una dintre investițiile importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a conectivității dintre comunitățile din această zonă a județului. Stadiul fizic al proiectului a depășit 75%. Pe două dintre cele trei sectoare (Rădulești–Biliești și Suraia–Boțârlău) lucrările de asfaltare sunt finalizate, iar podul peste râul …
Lire plus
[gtranslate]