Nouvelles

Retour
imagine de fundal

2 milioane de lei pentru Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon”

Astăzi a avut loc ședința ordinară a Consiliului Județean Vrancea, în sistem online, în cadrul căreia președintele Cătălin Toma a anunțat inițierea și, ulterior, adoptarea proiectului de hotărâre prin care s-a alocat suma de 2 milioane de lei (circa 400.000 de euro) pentru finanțarea Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani.

”Susținem, astfel, sistemul de sănătate din județ pentru că știm cu toții cât de importantă pentru societate este atenția pe care o dăm celor care-i îngrijesc pe bolnavi, mai ales în această perioadă complicată prin care trecem cu toții. Reamintesc faptul că în acest an am mai alocat 2,5 milioane de lei Spitalului Județean. Punem sănătatea vrâncenilor pe primul plan! Sunt lucruri concrete pe care le-am făcut pentru oameni deoarece am înțeles problemele cu care se confruntă atât spitalul, cât și pacienții. În calitate de președinte al CJ Vrancea, voi susține mereu sănătatea!”, a precizat Cătălin Toma.

Astfel, Consiliul Județean a direcționat către spital 4,5 milioane de lei în acest an, o sumă care a rezolvat numeroase probleme ale unității spitalicești.

Fondurile alocate astăzi sunt extrem de necesare în acest context pandemic, banii urmând a fi folosiți pentru achiziția de medicamente, materiale sanitare, materiale consumabile, servicii de întreținere, cheltuieli materiale, oxigen, plata transportului deșeurilor periculoase etc.

În luna septembrie, Consiliul Județean Vrancea a mai alocat suma de 1,5 milioane de lei pentru funcționarea Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani, pentru asigurarea cheltuielilor cu medicamente, materiale sanitare, echipamente de protecție și dezinfectanți.

Totodată, administrația județeană a direcționat către spital, în primul semestru al acestui an, un milion de lei, fapt care a făcut posibilă achiziționarea și punerea în funcțiune a stocatorului de oxigen pentru cele 50 de paturi din secția Boli Infecțioase.

Un alt proiect important adoptat a fost cel privind „Aprobarea documentației la faza Notă conceptuală şi Temă de proiectare pentru proiectul „Amplasare şi punere în funcţiune a 6 staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în judeţul Vrancea”, proiect care vizează dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică în județul Vrancea.

În cadrul ședinței au participat 32 de consilieri județeni din 32 de consilieri județeni în funcție.

Ședința ordinară a CJ Vrancea a fost transmisă în direct și poate fi urmărită în integralitate pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Vrancea.

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Consiliul Județean Vrancea depune astăzi, 28 septembrie, spre finanțare, în cadrul Fondului pentru Modernizare, două proiecte de investiții dedicate producerii de energie din surse regenerabile și dezvoltării capacităților de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a celor două proiecte este de aproape 7 milioane de lei, investițiile urmărind, în principal, …
Lire plus
Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Lire plus
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Lire plus
[gtranslate]