Événements

Retour
imagine de fundal

1 Decembrie 2022: Ziua Națională a României

Ziua Națională a României este un moment înălțător și emoționant pentru fiecare român, o zi în care conștientizăm mai mult decât oricând faptul că românii au reușit să ducă la înfăptuire cele mai înalte idealuri și să treacă peste cele mai grele momente ale istoriei fiind uniți.

Astăzi, în Piața Unirii din Focșani, vrânceni de toate vârstele au asistat la ceremonialul organizat cu prilejul Zilei Naționale, la care au participat președintele Consilului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de vicepreședinții Ionel Cel-Mare și Marian Oprișan, subprefectul Claudia Lavinia Serafimciuc, parlamentari de Vrancea, primari, consilieri județeni și locali, șefi de instituții publice.

”De 1 Decembrie, haideți să ne gândim profund la ceea ce înseamnă astăzi, pentru fiecare dintre noi, după doi ani de pandemie și un război la granițe, Ziua Națională a României. Pentru noi, România este acasă. Din păcate, vremurile pe care le trăim au făcut ca mulți români să nu mai fie acasă. De aceea, în calitate de autoritate județeană, în parteneriat cu Guvernul României, suntem obligați să avem respect față de valorile acestui minunat popor. Suntem liberi, pentru că suntem într-o alianță puternică, pentru că apărăm valorile creștine, ale familiei. România merită mult mai mult respect, dar respectul vine și prin ceea ce facem noi. Fie că suntem acasă, fie că suntem peste hotare, haideți să vorbim România așa cum merită ea, la 104 ani de existență. Vă îndemn să avem un respect profund pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri. Doamne ajută acest popor!”, a transmis  președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

💙💛❤ La mulți ani, români! La mulți ani, România! 💙💛❤

 

 

Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Conferința de Seismologie 2026: prevenția și siguranța comunităților, priorități pentru Vrancea

Vrancea, cunoscută drept cea mai importantă zonă seismică din România, a găzduit astăzi Conferința de Seismologie „Conștientizare și siguranță la cutremur. Viitorul construcțiilor, încotro?”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Consiliul Județean Vrancea, în parteneriat cu Alma Consulting SRL Focșani. Începând din anul 2023, conferința reunește anual, la Focșani, specialiști …
Lire plus
Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 octombrie 2026

La data de 09.10.2026, agenții economici au declarat 265 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă- județul Vrancea
Lire plus
Ședinţa ordinară în data de 9 octombrie 2026, ora 12.00

Ședinţa ordinară în data de 9 octombrie 2026, ora 12.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 9 octombrie 2026, ora 12.00
Lire plus
[gtranslate]