23 juin 2023
𝐂𝐚𝐦𝐩𝐮𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐠𝐫𝐚𝐭 𝐥𝐢𝐜𝐞𝐚𝐥 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐝𝐫𝐮𝐥 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐑𝐞𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐑𝐞𝐳𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆
”Pentru ca o societate să se dezvolte este nevoie să investim în copii, în educația lor. Vrancea trebuie să-și țină copiii acasă, să le ofere condiții pentru a-și finaliza studiile și oportunități de angajare. Primul pas a fost făcut în momentul în care Consiliul Județean Vrancea a oferit condițiile necesare pentru a-și desfășura activitatea celor două mari instituții de învățământ, Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » Iași și Universitatea din București. Astăzi se face încă un pas, unul uriaș, prin faptul că proiectul campusului integrat pentru învățământ dual a fost admis la finanțare”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, inițiatorul acestui proiect.
Campusul școlar și universitar va fi construit în Focșani pe o suprafață de peste două hectare și va include 4 corpuri de clădire: un corp principal (cu săli de curs, amfiteatru, bibliotecă cu sală de lectură, ateliere digitale și laboratoare), un cămin studențesc, cantină și bază sportivă, va avea soluții de energie alternativă (panouri fotovoltaice și stații de încărcare electrică auto) și o parcare proprie.
Suma accesată din fonduri europene este de 𝟐𝟏 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨 (peste 100 milioane lei).
Campusul profesional integrat va fi gestionat de Consorțiul pentru învățământ dual format din: Consiliul Județean Vrancea, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea din București, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, Colegiul Tehnic „Valeriu D.Cotea”, Liceul „Simion Mehedinți” Vidra, Inspectoratul Școlar Județean și trei companii locale, reprezentative în domeniul economic (SC Paco Prod Serv SRL, SC Micromet SA Focșani, SC Simiz Fashion SRL).
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Lire plus:
Locuri de muncă vacante la data de 16 ianuarie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană
La data de 16.01.2025 au fost declarate de către agenții economici 230 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de munca
Lire plus
Viitor puternic, prin educație și formare profesională!
Am virat bursele pentru cei 24 de elevi care beneficiază de acest sprijin financiar din partea Consiliului Județean Vrancea, pentru luna decembrie 2024, în cadrul proiectului “𝐶𝑎𝑚𝑝𝑢𝑠 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑔𝑟𝑎𝑡, 𝑙𝑖𝑐𝑒𝑎𝑙 𝑠̦𝑖 𝑢𝑛𝑖𝑣𝑒𝑟𝑠𝑖𝑡𝑎𝑟 𝑗𝑢𝑑𝑒𝑡̦𝑢𝑙 𝑉𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑎“. Elevii de la colegiile tehnice ”Edmond Nicolau”, ”Ion Mincu” și ”Valeriu D. Cotea” din Focșani urmează …
Lire plus
Vrancea – Viziune – Viiitor
Viitorul este al tinerei generații pasionată de tehnologie, inovare și creativitate, iar noi o susținem din toată inima! Consiliul Județean Vrancea sprijină în calitate de partener organizarea concursului First Tech Challenge (FTC), cel mai mare program educațional de robotică din România pentru elevii de liceu. Astăzi, la Muzeul Viei și …
Lire plus