Opportunités

Retour
imagine de fundal

COMUNICAT DE PRESĂ – AFIR pune la dispoziția fermierilor peste 15 milioane de euro pentru asigurarea culturilor, animalelor și plantelor

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță lansarea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Sesiunea de depunere a solicitărilor de finanțare se va desfășura în perioada 9 august – 16 decembrie 2022.

În această sesiune pot fi depuse cereri de finanțare aferente sectorului vegetal (pentru polițele încheiate pentru culturile de toamnă aferente anului 2021 și culturile de primăvară aferente anului 2022) și sectorului zootehnic (pentru polițele încheiate în anul 2022).

Alocarea financiară disponibilă pentru cea de-a patra sesiune a submăsurii (sM) 17.1 este de 15.260.041 euro. Depunerea cererilor de finanțare se realizează continuu până la epuizarea fondurilor alocate, cu posibilitatea suplimentării acesteia cu disponibilul rezultat în urma finalizării celei de-a treia sesiuni sau ca urmare a realocărilor, dacă există interes din partea solicitanților.

Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei submăsuri este 70% din valoarea primei  de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanțării).

Pentru a putea primi sprijin prin intermediul sM 17.1, solicitanții trebuie să fie „fermieri activi” în anul pentru care solicită sprijinul. De asemenea, pentru a fi eligibili, fermierii trebuie să încheie cu o societate de asigurare un contract de asigurare pentru riscurile eligibile prevăzute în Fișa submăsurii din PNDR 2020 care sa acopere toate suprafețele cultivate cu același tip de cultură/ întreg efectivul de animale aferent aceleiași specii existente în cadrul exploatației și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile care pot face obiectul contractului de asigurare se regăsesc definite cu caracter general în Anexa nr. 5 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: fenomene climatice nefavorabile (seceta, inundațiile, grindina, înghețul etc), infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/ 2007, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, sunt eligibile și boli ale animalelor conform prevederilor art. 37 din Regulamentul nr. 1305/ 2013, cu modificările și completările ulterioare și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională (tuberculoza bovină, bruceloza bovină, bruceloza ovină și caprină etc).

„Submăsura 17.1 este o oportunitate foarte mare pentru a limita efectele negative ale fenomenelor climatice, mai ales în contextul acestui an deosebit de complicat în ceea ce privește lipsa precipitațiilor. O parte din cererile de finanțare depuse de solicitanți până în prezent prin 17.1 vizează și solicitarea pentru rambursare a primelor de asigurare aferente polițelor care includ riscul „secetă”. Am primit 1.326 de cereri de finanțare în valoare totală de 26,7 milioane de euro. Cererile de finanțare pentru decontarea polițelor care includ riscul de secetă sunt aferente unei suprafețe de 262.478 de hectare. a precizat Dorin OPREANU, director general AFIR.

Depunerea cererilor de finanțare pentru sM 17.1 se va face online pe www.afir.info, conform precizărilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente, începând cu data de 9 august 2022, ora 9:00. Termenul limită de depunere pentru solicitanți este 16 decembrie 2022, ora 16:00.

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Consiliul Județean Vrancea demarează procedura care are ca obiect selectarea partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea. Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea intenționează să înființeze, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998,  “Organizația de Management al Destinației Vrancea”. …
Lire plus
Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Ne bucurăm să vă anunțăm finalizarea unui proiect important pentru viitorul copiilor noștri: „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, finanțat prin PNRR – Pilonul VI: Politici pentru noua generație. …
Lire plus
Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Astăzi sărbătorim o zi istorică importantă pentru viitorul României moderne și democratice: 148 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României. La Monumentul Independenței din Focșani a avut loc astăzi un ceremonial militar și religios, pentru a marca cele trei evenimente istorice majore care ne-au trasat traiectoria europeană …
Lire plus
[gtranslate]