Geschehen

Zurück
imagine de fundal

Zilele Portului Popular Vrâncean: 20 – 24 iunie 2026, la Muzeul Vrancei

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează în perioada 20-24 iunie 2026 cea de-a VI-a ediție a Zilelor Portului Popular Vrâncean. Evenimentul, devenit deja o tradiție de suflet, este dedicat promovării și conservării costumelor tradiționale din zonele etnografice ale județului.

Manifestările vor debuta sâmbătă, 20 iunie, la ora 10:00, în foaierul Muzeului Vrancei (Str. Cuza Vodă nr. 8), cu vernisajul unei impresionante expoziții care reunește câteva sute de exponate într-o adevărată simfonie a culorilor și motivelor tradiționale.

Vizitatorii vor avea ocazia unică de a admira costume tradiționale complete, brâie, bete, marame delicate, cămăși cu izvoade vechi, catrințe, ițari și lăzi de zestre din fostele județe Putna și Râmnicu Sărat. Toate aceste piese fac parte din patrimoniul valoros al Muzeului Vrancei, iar multe dintre ele vor fi expuse în premieră absolută pentru publicul larg.

La eveniment vor participa șezători recunoscute din țară și de peste hotare: București, Bârlad, Sfântu Gheorghe, Făgăraș, din Republica Moldova și, desigur, din Vrancea.

Un alt moment deosebit al acestei ediții este lansarea celei de-a doua ediții a albumului „Izvoade vrâncene, adunate de Elena Cuparencu, aflate în patrimoniul Muzeului Vrancei” (Buzău, 2026).

„Fiecare ie veche ascunde în cusăturile ei o rugăciune, o speranță și dragostea bunicilor noastre, care au transformat pânza simplă în artă. Vă invităm cu drag să ne fiți alături, să ne reconectăm cu identitatea noastră și să celebrăm împreună frumusețea portului popular vrâncean.” Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 20-24 iunie 2026, zilnic, între orele 10:00 și 18:00. Intrarea este liberă.

Vă așteptăm cu drag să prețuim împreună moștenirea culturală a Vrancei!

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

ANUNȚ PUBLIC

ANUNȚ PUBLIC

Anunțul public privind demararea investigațiilor de teren pentru realizarea nodului rutier Adjud  Plan de situație 
Lesen Sie mehr
Ședinţă extraordinară în data de 31 august 2026, ora 15:00

Ședinţă extraordinară în data de 31 august 2026, ora 15:00

Ordine a zi a ședinței extraordinare din data de 31 august 2026, ora 15.00
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 27 august 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 27 august 2026

La data de 27.08.2026, agenții economici au declarat 152 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă disponibile- click aici!! 
Lesen Sie mehr
[gtranslate]