Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Viitorul traseu al Drumului Expres Tișița – Albița, dezbătut la Consiliul Județean Vrancea

La Consiliul Județean Vrancea a avut loc astăzi o întâlnire pe tema construirii drumului expres Tișița – Albița, care traversează județul Vrancea în zona Mărășești. La consultarea organizată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au participat vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel-Mare, prefectul județului și reprezentanții tuturor instituțiilor publice și ai companiilor de utilități care interferează cu construcția acestui drum de mare viteză, respectiv Primăria Garoafa, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Compania de Utilități Publice, Transelectrica.

”Este o consultare necesară în vederea realizării unui drum important, care pornește din Vrancea, de la Tișița. Aveți toată deschiderea din partea Consiliului Județean Vrancea, ca întotdeauna, suntem un partener pentru ca această investiție să fie realizată cât mai repede, în cele mai bune condiții”, a afirmat vicepreședintele Ionel Cel-Mare.

În acest moment, CNAIR este la stadiul elaborării Studiului de Fezabilitate, următoarele etape fiind proiectarea și execuția drumului. Proiectul ce vizează construirea Drumului Expres Tișița – Bârlad – Albița, ce leagă Uniunea Europeană de Republica Moldova, are ca scop realizarea unei legături rutiere între cele două capitale, București și Chișinău, tronsonul fiind situat pe rețeaua rutieră TEN-T globală, fiind un proiect de importanță strategică. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă vacante la data de 13 august 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 13 august 2026

La data de 13.08.2026, agenții economici au declarat 147 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă - Click aici 
Lesen Sie mehr
Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Sesiunea de depunere începe în data de 17 august

Peste 11 milioane de euro pentru investiții în sectorul vitivinicol. Sesiunea de depunere începe în data de 17 august

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), deschide, începând cu 17 august 2026, sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru investiții în sectorul vitivinicol, prin intervențiile IS-V-02 „Investiții în active corporale și necorporale” și IS-V-07 „Investiții în active corporale și necorporale …
Lesen Sie mehr
Orchestra Metropolitană București, concert de excepție în Crângul Petrești: 15 august 2026, ora 20:30

Orchestra Metropolitană București, concert de excepție în Crângul Petrești: 15 august 2026, ora 20:30

O seară de excepție dedicată muzicii clasice în Crângul Petrești Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, are deosebita plăcere de a invita publicul la un eveniment cultural de prestigiu, ce va avea loc sâmbătă, 15 august 2026, începând cu ora 20:30, în zona de agrement Crângul Petrești. În atmosfera …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]