Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Transport public civilizat, sigur și modern – un angajament ferm față de vrânceni!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut astăzi un dialog deschis și constructiv cu transportatorii județeni, pentru a analiza și rezolva problemele apărute de la începutul noului program de transport, implementat la 1 februarie. Scopul acestor discuții este clar: un transport eficient, corect, sigur și civilizat pentru toți vrâncenii, pentru ca aceștia să ajungă în siguranță la destinație.

Președintele Halici a transmis ferm că interesul public și respectul față de vrânceni sunt priorități pentru Consiliul Județean Vrancea și că nu vor fi acceptate încălcarea obligațiilor asumate de către transportatori sau deficiențe precum supraîncărcarea vehiculelor peste capacitate ori comportamentul neadecvat al unor șoferi. Serviciul de transport public de persoane județean este monitorizat permanent de echipe din cadrul CJ și controalele pe teren vor fi multiplicate, cu accent pe prevenție, dar și cu sancțiuni clare acolo unde este cazul.

Printre măsurile propuse astăzi de președintele Consiliului Județean în cadrul dialogului cu transportatorii, se numără:

  • Instalarea de GPS-uri și camere de supraveghere pe toate mijloacele de transport.
  • Rearanjarea programelor și graficelor de transport acolo unde se impune acest lucru, în urma colaborării cu operatorii și în limita prevederilor legale.
  • Optimizarea mobilității urbane în Focșani, prin reglementarea opririi microbuzelor județene în stațiile din municipiu.
  • Modernizarea flotei de autovehicule – în termen de 6 luni de la începutul noului program de transport, operatorii s-au angajat să aducă vehicule noi pe trasee.

”Mesajul meu este simplu: sunt un partener corect și deschis pentru cei care respectă legea și vrâncenii. Dar voi acționa ferm împotriva celor care pun în pericol siguranța pasagerilor sau ignoră obligațiile contractuale. Dacă întâmpinați probleme în transportul public județean, vă rog să mă sesizați. Voi lua toate măsurile necesare pentru ca fiecare vrâncean să beneficieze de un serviciu de transport la standardele anului 2025. Împreună, prin dialog și responsabilitate, punem Vrancea în mișcare!”, a transmis Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

      
Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Recepția lucrărilor la podul de la Prisaca – Valea Sării: investiție esențială pentru peste 35.000 de vrânceni

Ca urmare a implicării directe și constante a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, astăzi a avut loc recepția la finalizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a podului din beton armat amplasat pe DJ 205D, km 1+405, peste pârâul Cheii, în comuna Valea Sării. Obiectivul de infrastructură are o importanță …
Lesen Sie mehr
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 31 martie 2026, ora 15.00

Ordine de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Județean Vrancea convocată în data de 31 martie 2026, ora 15.00
Lesen Sie mehr
Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

La data de 19.03.2026, agenții economici au declarat 211 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]