
11 Mai 2021
Sume suplimentare alocate UAT-urilor din Vrancea pentru proiectele de investiții derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Consiliul Județean Vrancea va primi 61,7 milioane de lei în plus pentru reabilitarea DJ 205 E, Vidra – Vizantea-Livezi – Câmpuri. Astăzi, la Consiliul Județean Vrancea, mai mulți primari au semnat actele adiționale la contractele privind investițiile derulate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Totodată, documentația pentru modernizarea drumului DJ 205 E, care leagă Vidra de Vizantea-Livezi și Câmpuri a fost trimisă de Ministerul Dezvoltării administrației județene. Inițial, pentru DJ 205 E s-au alocat doar 3,4 milioane de lei, suma fiind suplimentată acum cu 61,7 milioane de lei.
Astfel, demonstrăm că proiectele de investiții pe care le-am anunțat pentru Vrancea sunt viabile și primesc finanțări importante de la Guvernul României, astfel încât județul nostru să cunoască o dezvoltare reală în următorii ani.
Lista localităților, respectiv proiectelor pentru care Guvernul României a suplimentat sumele inițiale (suplimentările sunt menționate mai jos la fiecare localitate în parte):
– Consiliul Județean Vrancea, modernizare DJ 205E Vidra-Vizantea-Livezi-Câmpuri, (suplimentare cu 61,7 milioane lei);
– Gura Caliței, modernizare DC 165 -sector DJ 204P, 9,7 milioane lei;
– Andreiașu de Jos, modernizare drumuri, (suplimentare cu 4,4 milioane lei);
– Năruja, alimentare apă, 5,5 milioane lei;
– Tulnici, reabilitare și extindere sistem alimentare cu apă, 4,6 milioane lei.
– Nistorești, alimentare apă, 1,5 milioane lei;
– Paltin, extindere alimentare apă, 1,9 milioane lei;
– Sihlea, construire școală, 1,8 milioane lei;
– Chiojdeni, modernizare drumuri, 690.000 lei;
– Fitionești, sistem canalizare și stație de epurare, 96.000 lei;
– Măicănești, construire stație epurare, rețele colectoare și canalizare, 546.000 lei;
– Spulber, alimentare apă, 570.000 lei;
– Spulber, alimentare apă satele Țipău, Păvălari și Carsochești, 740.000 lei;
– Spulber, construire școală și grădiniță Păvălari, 109.000 lei;
– Tătăranu, modernizare drumuri, 243.000 lei.

Lesen Sie auch
Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană
La data de 17.07.2025 au fost declarate de către agenții economici 227 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 409 locuri de muncă în UE. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă în Vrancea Locuri de …
Lesen Sie mehr
Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor
Lansăm prima ediție a programului de internship destinat studenților și masteranzilor, o inițiativă menită să ofere tinerilor oportunitatea de a se implica direct în activitatea administrației publice județene. Acest program pilot are drept scop familiarizarea tinerilor cu mecanismele de funcționare ale administrației publice locale, oferindu-le o perspectivă practică asupra proceselor …
Lesen Sie mehr
ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea
ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea
Lesen Sie mehr