Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Strategie comună pentru dezvoltarea serviciilor de apă și canalizare în județul Vrancea: apă de calitate, investiții majore și prețuri corecte

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a convocat marți și miercuri o serie de întâlniri de lucru la sediul Companiei de Utilități Publice SA, la care au participat primarii din județul Vrancea și conducerea operatorului regional.

Scopul acestor întâlniri a fost prezentarea planului investițional pentru anul 2026, precum și purtarea unui dialog deschis cu reprezentanții administrațiilor locale, în vederea identificării nevoilor suplimentare din comunități. Obiectivul comun îl reprezintă asigurarea unor servicii de apă și canalizare de calitate, pentru un număr cât mai mare de beneficiari, la prețuri corecte și suportabile.

Discuțiile au vizat analiza și implementarea unei strategii comune pentru o dezvoltare coerentă și integrată, organizată pe zone, care să asigure interconectarea localităților, creșterea calității serviciilor oferite și eficientizarea costurilor de operare.

„Doresc să dezvoltăm toate localitățile într-un mod echitabil, sustenabil și corect. Este esențial să eficientizăm sistemul, să reducem pierderile și să maximizăm veniturile, să realizăm investiții pentru extinderea sistemelor de apă și canalizare și pentru modernizarea tehnologiilor de exploatare în toate localitățile. Vreau prețuri corecte și decente și insist pe soluții concrete pentru diminuarea costurilor, astfel încât prețul apei să nu crească”, a declarat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

În cadrul întâlnirilor au fost analizate, pentru fiecare localitate în parte, investițiile aflate în derulare, proiectele de viitor, strategia aferentă noului program de finanțare din fonduri europene, precum și identificarea soluțiilor de finanțare necesare pentru continuarea sau demararea unor noi investiții.

Totodată, au avut loc discuții și cu reprezentanții localităților care nu au sistemele de apă și canalizare în administrarea CUP, în vederea conturării unei strategii unitare care să permită furnizarea unor servicii mai bune și menținerea unui preț scăzut pentru aceste utilități esențiale.

Finanțarea investițiilor este asigurată din fondul propriu de investiții al Companiei de Utilități Publice SA, precum și din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). De asemenea, sunt avute în vedere și alte surse de finanțare, inclusiv Administrația Fondului pentru Mediu.

Apa și canalizarea reprezintă servicii esențiale pentru comunitate, apa fiind o resursă vitală. Județul Vrancea beneficiază de unul dintre cele mai mici prețuri la apă din regiunea Moldovei și se situează între primele 12 județe la nivel național, obiectivul autorităților fiind menținerea unui preț acceptabil și suportabil pentru populație. Totodată, apa furnizată este recunoscută ca fiind una dintre cele mai calitative ape de robinet din România.

Valoarea totală estimată a investițiilor pentru anul 2026 depășește 155 milioane de lei, din care:

  • peste 28 milioane de lei – fondul propriu de investiții al CUP;
  • peste 127 milioane de lei – fonduri europene, prin POIM.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

   
Situația locurilor de muncă la data de 30.07.2026

Situația locurilor de muncă la data de 30.07.2026

La data de 30.07.2026, agenții economici au declarat un număr de 146 locuri de muncă vacante în județul Vrancea.  Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă -click aici! 
Lesen Sie mehr
ANUNȚ

ANUNȚ

ANUNȚ PUBLICITAR Privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă Anexă la Hotărârea nr. 130 din 16.07. 2025 - DOCUMENTAȚIE DE LICITAȚIE- CAIET DE SARCINI PRIVIND VALORIFICAREA PRIN LICITAȚIE PUBLICĂ CU PRESELECȚIE DE TIP STRIGARE A MASEI LEMNOASE DIN ZONA CRÂNG PETREȘTI AFERENTĂ …
Lesen Sie mehr
Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Educația rămâne cea mai valoroasă investiție într-o comunitate, iar performanța tinerilor merită recunoscută și încurajată. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, susține inițiativele care promovează excelența și oferă tinerilor încrederea că munca, perseverența și seriozitatea sunt apreciate. În cadrul unui eveniment festiv organizat astăzi la Muzeul Vrancei, 41 de absolvenți …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]