Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Proiectul pentru dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, ADMIS după prima etapă de evaluare

Un alt proiect depus spre finanțare de către Consiliul Județean Vrancea, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost declarat eligibil și admis după prima etapă de evaluare.

Este vorba despre proiectul ”Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, depus în cadrul apelului competitiv de proiecte pentru „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” , finanțat din fonduri europene prin PNRR – Componenta C15: Educație.

În urma încheierii etapei de evaluare a eligibilității solicitanților și proiectelor din cadrul apelului, cererea de finanțare depusă de Consiliul Județean Vrancea a fost declarată admisă. Urmează a II-a etapă, respectiv evaluarea calitativă a proiectelor.

”Una dintre prioritățile noastre este educația, iar acest proiect are ca obiectiv îmbunătățirea și dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ pentru facilitarea educaţiei incluzive, în vederea asigurării serviciilor educaţionale specializate”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Beneficiarii proiectului sunt:

–           Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna”;

–           Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Măicănești;

–           Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni;

–           Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vrancea (C.J.R.A.E. Vrancea);

–           Palatul Copiilor Vrancea;

În cadrul acestor unități de învățământ, vor fi dotate cu echipamente laboratoarele de informatică, precum și sălile de clasă, cabinetele școlare, cabinetele de asistență psihopedagogică, atelierele de practică, vor fi dotate cu echipamente digitale pentru organizarea învățării în mediul virtual, mobilier și materiale didactice. Valoarea totală a proiectului este de 5.744.664 lei, inclusiv TVA.

 

  

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Apă de calitate pentru toți vrâncenii – investiții echilibrate pentru dezvoltarea durabilă a județului

Apă de calitate pentru toți vrâncenii – investiții echilibrate pentru dezvoltarea durabilă a județului

Președintele Consiliul Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut o întâlnire de lucru cu conducerea Compania de Utilități Publice SA, având ca obiectiv analiza investițiilor și a proiectelor aflate în implementare în anul 2026, la nivelul întregului județ Vrancea. Discuțiile au vizat dezvoltarea echilibrată a tuturor localităților, în condițiile în care …
Lesen Sie mehr
Campionatul Național de Polo – Juniori U18, la Bazinul de Înot al Consiliului Județean Vrancea

Campionatul Național de Polo – Juniori U18, la Bazinul de Înot al Consiliului Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea continuă să sprijine sportul de performanță și tinerii sportivi, găzduind Campionatul Național de Polo – Juniori U18 | Turneu Intermediar, competiție organizată de Federația Română de Polo. Evenimentul se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, sâmbătă și duminică, 17–18 ianuarie 2026, la Bazinul de Înot al …
Lesen Sie mehr
Analiza activității DGASPC Vrancea și prioritățile bugetare pentru anul 2026

Analiza activității DGASPC Vrancea și prioritățile bugetare pentru anul 2026

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea și cu șefii centrelor de asistență socială din subordine, având ca obiectiv analiza modului de funcționare și a direcțiilor de dezvoltare ale instituției, în contextul …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]