
29 Dezember 2022
Proiectul noului Spital Județean din Focșani merge mai departe!
Nevoile de finanțare ale unității spitalicești pe care vrem să o construim în județul Vrancea pot fi acoperite din mai multe surse bugetare, a transmis astăzi Ministerul Sănătății, după anunțul privind neincluderea spitalelor din Focșani, Sibiu și Brașov pe lista obiectivelor medicale finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Oficialii Ministerului Sănătății au prezentat astăzi obiectivele eligibile, precizându-se că prin PNRR pot fi finanțate investiții de maximum 200 milioane de euro. Spitalul Județean de la Focșani are o valoare de peste 500 milioane de euro, din care 300 de milioane de euro (60%) erau solicitați prin PNRR. În aceeași situație cu Vrancea se află și proiectele spitalelor din Sibiu și Brașov.
Obiectivele de investiţii care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute în cadrul Etapei I prevăzută în cadrul H.G. 1237/2022 (…) vor putea fi finanţate din alte surse bugetare, se arată în finalul documentului făcut public astăzi de Ministerul Sănătății.
Recent, Comisia Europeană a aprobat un Program de Sănătate (PS 2021 – 2027) în valoare de 5,88 miliarde de euro, prin care va putea fi finanțată construirea a 7 spitale fără limită de valoare.
Concluzionând, Consiliul Județean Vrancea va continua proiectul noului spital prin accesarea unor alte surse de finanțare care să facă posibilă construirea unui spital de care au nevoie nu doar vrâncenii, dar și românii din zona de sud-est a țării.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea


Lesen Sie auch
Cătălin Toma în plenul Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa: ”România merită respect!”
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o intervenție în sesiunea plenară a Congresului Puterilor Locale şi Regionale din Europa, de la Strasbourg, în calitate de președinte al delegației României, pe tema Raportului privind implementarea prevederilor Cartei Europene a Autonomiei Locale în România, realizat de raportorii europeni în …
Lesen Sie mehr
Președintele Cătălin Toma a participat la celebrarea a 30 de ani de la înființarea Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, la Strasbourg
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a organizat ieri la Strasbourg, cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Consiliul Europei, un eveniment aniversar la nivel înalt dedicat celebrării a 30 de ani de la înființarea asociației, precum și a 30 de ani de la aderarea României la …
Lesen Sie mehr
Cătălin Toma este președintele delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa, care are loc la Strasbourg între 21-23 martie
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, participă în aceste zile la Strasbourg, în Franța, în calitate de președinte al delegației României, la Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa (CPLRE) al Consiliului Europei, care are loc în perioada 21-23 martie 2023, la sediul Parlamentului European și la Palatul Europei. Azi …
Lesen Sie mehr