Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Programul Festivalului Naţional ,,Cântece de Viţă Veche şi Nouă’’ din 6 octombrie 2019

Intre orele 9.00 – 18.00, vă așteptăm pentru a admira meșteșugurile populare tradiţionale prezentate în cadrul Târgului Naţional al Meşterilor Populari, dar și în Piața Unirii din Focșani unde ne vor delecta:

  • 30 – recital Doinița și Ionuț Dolănescu;
  • 10 – recital Minelli;
  • 40 – recital Oana Radu;
  • 20 – recital Mark Stam;
  • 00 – recital Feli;
  • 40 – recital Gipsy Kings.

Seara se va încheia un un frumos spectacol pirotehnic Multimedia.

ANUNŢ DE ATRIBUIRE ÎN BAZA LEGII NR. 350/2005

ANUNŢ DE ATRIBUIRE ÎN BAZA LEGII NR. 350/2005

Consiliul Județean Vrancea aduce la cunoștință publică atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă aferente sesiunii de selecție din anul 2022, în baza Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general cu modificările și completările ulterioare. Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă s-a făcut exclusiv …
Lesen Sie mehr
Traseele de transport județean pentru următorii 6 ani, scoase la licitație

Traseele de transport județean pentru următorii 6 ani, scoase la licitație

Consiliul Județean Vrancea a reluat licitația publică deschisă pentru delegarea gestiunii serviciului public județean de transport de persoane prin curse regulate, pentru perioada 2022 – 2028, pentru 19 trasee din județul Vrancea, după cum urmează: Lotul 5 - 3 trasee (Traseul 13 - Focșani Autogară – Odobești – Greșu; Traseul …
Lesen Sie mehr
354 de antreprenori vor primi sprijin financiar  pentru investiții neagricole în zone rurale

354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale

INFORMARE DE PRESĂ  354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale  Agenția pentru Finanțarea Investițiilor a publicat Raportul de selecție lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, din …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]