
03 Juni 2022
Președintele Cătălin Toma a participat între 31 mai-3 iunie 2022 la un eveniment în Sevilla (Spania), pe tema conservării clădirilor de patrimoniu
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a participat în perioada 31 mai-3 iunie 2022 la o întâlnire care a avut loc la Sevilla (Spania), având ca temă principală conservarea clădirilor de patrimoniu prin măsuri de reducere a consumului de energie.
Alături de județele Buzău, Tulcea și Constanța, Vrancea este partener al ADR Brăila, lider în proiectul ”VIOLET” al cărui obiectiv general îl constituie îmbunătățirea politicilor în domeniul eficientei energetice a clădirilor cu valoare de patrimoniu, în vederea conservării și adaptării acestora la standardele actuale de eficiență energetică.
Activitățile proiectului se desfășoară în cadrul unui consorțiu care reunește organizații din Uniunea Europeană cu rol în dezvoltarea/implementarea politicii de dezvoltare regională în domeniul eficienței energetice a clădirilor de patrimoniu precum: Institutul European pentru Inovare și Tehnologie (Germania), Agenția de Energie din Cipru, Ministerul Regional al Locuințelor și Lucrărilor Publice – Intreprinderea Publică pentru Locuințe Sociale și Inovare din Andalusia (Spania), Municipalitatea din Middelburg (Olanda), Agenția Locală pentru Energie și Climă (Franta).
𝐈𝐧𝐜𝐥𝐮𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝟒 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐧𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐒𝐮𝐝-𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐚 𝐮𝐫𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭 𝐜𝐫𝐞ș𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐫𝐚𝐜𝐭𝐢𝐜𝐢 𝐢̂𝐧 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐚 𝐜𝐥𝐚̆𝐝𝐢𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮.
Lesen Sie auch
ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA
ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA - ALBIȚA – Elaborare Studiu de fezabilitate – Înștiințare începere cercetare și verificare a terenului de muniție rămasă neexplodată Egis România SA, lider al Asocierii Egis România SA – Search Corporation SRL elaborează Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Tișița Albița, beneficiarul lucrării fiind …
Lesen Sie mehr
Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractul de finanțare pentru un obiectiv de investiții extrem de important și mult așteptat de comunitățile locale: „Modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85)”, proiect finanțat prin …
Lesen Sie mehr
Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!
Un nou început pentru copiii cu dizabilități din Vrancea! Luni, 14 iulie 2025, deschidem porțile Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități situat în fostul Complex „Căprioara” din Crângul Petrești, un spațiu restaurat și dotat de Consiliul Județean Vrancea pentru a veni în sprijinul copiilor și familiilor care au …
Lesen Sie mehr