Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Președintele Cătălin Toma a participat în Spania la adunarea Confederaţiei Europene a Puterilor Locale de nivel Intermediar, pe tema gestionării calamităților naturale

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, a participat în calitate de reprezentant al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), la Adunarea Generală şi la conferinţa politică organizate de Confederaţia Europeană a Puterilor Locale de nivel Intermediar (CEPLI), în provincia Ourense din Spania.

Cele două evenimente au avut loc în zilele de 6 și 7 martie 2023 şi au reunit reprezentanţi politici şi administrativi din Belgia, Germania, Franţa, Italia, Polonia, România şi Spania.

Preşedintele Consiliului Județean Vrancea a intervenit în cadrul conferinţei politice ”Rezilienţă şi reconstrucţie: o abordare pe mai multe niveluri a gestiunii riscurilor”, a cărei temă generală de dezbatere a fost dedicată în acest an rezilienţei locale în faţa dezastrelor naturale şi rolului esenţial al autorităţilor locale ca ”plasă de siguranţă” pentru cetăţeni şi comunităţile teritoriale pe care le reprezintă.

În intervenţia sa, preşedintele Cătălin Toma a adus în prim-plan experienţa locală în faţa celor mai importante tipuri de catastrofe cu care se confruntă judeţul: ”Mă bucur că am ocazia de a vă expune, pe scurt, provocările cu care se confruntă județul Vrancea în ceea ce privește protecția civilă și reziliența în fața situațiilor de urgență produse de calamitățile naturale. Printre cele mai importante aspecte ce trebuie luate în considerare, atunci când vorbim de fenomenele naturale cu potențial de producere a dezastrelor, menționez: seismicitatea (Vrancea este cea mai activă zonă seismică din România), alunecările de teren, inundațiile, ninsorile abundente, canicula, grindina și seceta. După un dezastru comunitatea ar trebuie să fie capabilă, pe lângă absorbirea șocului și procesul de recuperare, să dezvolte practici pentru a îmbunătăți în viitor capacitatea de pregătire și răspuns. Multe dintre comunități se organizează singure în fața urgențelor frecvente la nivel local, așa cum este și în Vrancea, dar se poate face mai mult dacă s-ar îmbunătăți gradul de implicare, prin acțiuni de voluntariat și dacă s-ar dărâma miturile și barierele ce stau în calea participării. Avem nevoie de experiența tuturor, de cunoștințele acumulate de fiecare dintre noi, iar o mână întinsă nu înseamnă doar o solicitare de ajutor ci și un îndemn la un parteneriat solid, pe termen lung”.

Conferinţa politică a CEPLI s-a încheiat cu ”Declaraţia politică de la Ourense” care subliniază, printre altele, rolul de primă linie a autorităților judeţene pentru a face față impactului dezastrelor rezultate din pericolele naturale sau provocate de om și faptul că amploarea acestor schimbări climatice și a evenimentelor meteorologice extreme va creşte de-a lungul anilor.

Concluzia conferinței este că autorităţile publice locale de nivel judeţean sunt pregătite să-și asume rolul de lidership pentru a coordona și a facilita gestionarea eficientă a riscurilor, iar apropierea lor de cetățeni și abordarea lor teritorială le conferă rolul esențial în anticiparea, pregătirea, alertarea și reacția la dezastre, precum și în reconstrucția teritoriului.

CEPLI este cea mai mare confederație europeană a autorităților locale intermediare din UE, reprezentând peste 850 de provincii, judeţe, Landkreise, departamente, powiats.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

 
Ședinţa extraordinară din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00

Ședinţa extraordinară din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00
Lesen Sie mehr
Lucrări finalizate la Stadionul „Milcovul”: modernizare, regenerare a gazonului și investiții pentru întreținerea bazei sportive

Lucrări finalizate la Stadionul „Milcovul”: modernizare, regenerare a gazonului și investiții pentru întreținerea bazei sportive

Consiliul Județean Vrancea a realizat în acest an mai multe lucrări de întreținere, protejare și regenerare a suprafețelor de joc de la Stadionul „Milcovul” din Focșani – care cuprinde un teren principal și două terenuri de antrenament. Intervențiile au vizat atât refacerea gazonului, cât și modernizarea sistemului de irigații și …
Lesen Sie mehr
De la Washington la Vrancea: experții nr. 1 în AI și data center analizează investiții majore în județ

De la Washington la Vrancea: experții nr. 1 în AI și data center analizează investiții majore în județ

Vrancea intră pe harta tehnologiei globale! La invitația președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, o delegație de experți de top la nivel global ai IDCA – International Data Center Authority, cea mai influentă organizație mondială în infrastructuri digitale, data center și inteligență artificială, cu sediul în Washington D.C. (SUA), a …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]