Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Mesaje de condoleanțe pentru Cătălin Toma, transmise de reprezentanții Uniunii Europene

Vestea neașteptată a trecerii în neființă a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, în timp ce era în plină activitate, i-a surprins și întristat și pe reprezentanții forurilor europene în care era membru. Aceștia au transmis mai multe mesaje de condoleanțe în care își exprimă regretele cu privire la acest tragic și fulgerător eveniment și comunică sincere condoleanțe familiei și apropiaților.

Marc Cools, președintele Congresului Puterilor Locale și Regionale (CPLR) din cadrul Consiliului Europei, în cadrul căruia Cătălin Toma era membru cu drepturi depline, a transmis: „Sunt profund întristat de trecerea în neființă, la 17 februarie 2024, a domnului Cătălin Toma, președinte al Consiliului Județean Vrancea, România. Domnul  Toma s-a alăturat Congresului în martie 2021, devenind în același timp membru al Camerei Regiunilor. A fost președinte al delegației naționale a României la Congres și, în octombrie 2023, a fost ales prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță. Ne vom aminti de bunătatea și angajamentul său față de munca și valorile Consiliului Europei, care i-au câștigat rapid respectul semenilor săi. În numele Congresului, aș dori să exprim cele mai profunde condoleanțe familiei și celor dragi domnului Toma”.

Și liderul delegației Marii Britanii la Congres, Bryony Rudkin, a transmis un mesaj de condoleanțe în numele întregii delegații a Marii Britanii: ”Cu multă tristețe am aflat de moartea lui Cătălin Toma. Acest lucru este un șoc deosebit pentru mine personal, deoarece am fost împreună la Paris chiar lunea trecută, când am participat amândoi la Biroul Congresului pentru a prezenta lucrările comisiilor noastre. Colegii mei britanici din Comisia de guvernanță sunt la fel de întristați de moartea sa neașteptată și bruscă și vor participa la comemorarea sa atunci când Comisia se va întruni luna viitoare, pentru a exprima sincerele noastre condoleanțe omologilor noștri români, colegilor și comunității din România, și bineînțeles familiei lui.”

O scrisoare de condoleanțe a trimis și președintele delegației Georgiei în CPLR, Kaladze Kakha, primarul capitalei Tbilisi: ”Suntem profund întristați să aflăm despre pierderea bruscă și neașteptată a domnului Cătălin Toma, şeful Delegaţiei Naţionale a României la Congres. Cu moartea domnului Cătălin Toma, România a pierdut un tânăr politician promițător, energic și curajos”.

”Cu profundă tristețe am aflat despre trecerea în neființă a dragului nostru coleg, Cătălin Toma. În aceste momente foarte grele aș dori să-mi exprim sincera compasiune întregii delegații române, prietenilor și familiei sale. Îi vom simți lipsa lui Cătălin în Congres!”, este mesajul primarului orașului Sindelfingen din Germania, reprezentantul delegației germane în CPLR.

Cătălin Toma, în calitate de președinte al delegației României, a fost ales în funcția de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță din cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa în perioada 24-26 octombrie 2023, la sediul Parlamentului European din Strasbourg, în Franța, la cea de-a 45-a sesiune a CPLRE. Ultimul eveniment la care a participat președintele Consiliului Județean Vrancea a fost întrunirea de la sediul Consiliului Europei din Paris, din 12 și 13 februarie 2024, la lucrările Biroului Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa.

 

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

 

Drumuri bune și sigure pentru vrânceni!

Drumuri bune și sigure pentru vrânceni!

Vreau să finalizăm într-un termen cât mai scurt și în cele mai bune condiții lucrările începute în urmă cu câțiva ani la două drumuri județene importante, care fac legătura între municipiul Focșani și orașul Odobești, traversează comunele Câmpineanca, Vârteșcoiu, Golești, Cîrligele și deservesc mii de vrânceni. Astăzi am mers pe …
Lesen Sie mehr
Vizita Ambasadei Marii Britanii în Vrancea: dezvoltare economică și turism

Vizita Ambasadei Marii Britanii în Vrancea: dezvoltare economică și turism

Am avut deosebita plăcere și onoare de a primi la Consiliul Județean Vrancea vizita doamnei Rebecca Shah, șefa adjunctă a misiunii Ambasadei Marii Britanii în România, un diplomat cu o vastă experiență în dezvoltare și drepturile omului, justiție și etica sănătății publice. Am avut o discuție constructivă despre dezvoltarea economică …
Lesen Sie mehr
Fiecare oportunitate este importantă pentru dezvoltarea județului Vrancea!

Fiecare oportunitate este importantă pentru dezvoltarea județului Vrancea!

Am participat la Reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Est 2021-2027, desfășurată la Constanța în perioada 13-14 martie 2025, alături de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai Autorității de Management și ai autorităților locale din Regiunea Sud-Est, pentru a discuta strategii de dezvoltare și …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]