Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Marii câștigatori ai Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2019: Mera Com International, Natura SRL și Vincon Vrancea S.A.

Atmosfera caldă și primitoare, care a caracterizat cea de-a X-a ediție a Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2019, ne-a convins de perenitatea acestui eveniment în care cei ce iubesc vinul și vița de vie culeg confirmarea lucrului bine făcut de la cei mai apreciați specialiști în degustarea vinului.

În acest an, experți ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, al cărei președinte, Prof. Univ. Dr. Dan Boboc, a fost și președintele concursului, au degustat 302 probe de vin, cu o largă arie de arome si gusturi,  de la 53 de producători viticoli.

Sistemul internațional de punctaj care evaluează culoarea, aspectul, tipicitatea și calitatea, intensitatea, atât din punct de vedere al mirosului, cât și din punct de vedere al gustului, persistența gustativă, armonia generală, a fost folosit pentru a face diferența între cele mai bune vinuri produse în ultimii ani.

Din cele 302 de probe înscrise în concurs, după jurizare, au fost acordate 3 mari medalii de aur, 42 medalii de aur și 132 medalii de argint.

Marile medalii de aur au fost obținute de către Mera Com International pentru brandul Tectonic din soiul Sauvignon Blanc 2017, de către Natura SRL pentru brandul Domeniile Panciu Grand Riserva din soiul Cabernet Sauvignon 2014 și de către Vincon Vrancea S.A. pentru brandul Miorița 18 din soiul Vinars.

Aprecierile juriului au fost omogene, toți fiind plăcut impresionați de calitatea vinurilor din concurs, însă doar marile medalii de aur vor beneficia de înscrierea gratuită la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles, organizat în perioada 1-3 mai 2020 la Brno, Republica Cehă.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, felicită toți producătorii ce au participat în concurs și mulțumește în mod special domnului Prof. Univ. Dr. Dan Boboc, care a fost și președintele ediției a X-a a Concursului Național de Vinuri ”Bachus”, și tuturor membrilor Asociației Degustătorilor Autorizați din România, pentru sprijinul valoros acordat în organizarea concursului, născut din dorința de a promova și recompensa pe cei ce investesc pasiune și ardoare pentru a face din producerea vinului o adevărată artă!

În același timp, aduce mulțumiri reprezentanților Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea și echipei din cadrul Colegiului Economic ”M. Kogalniceanu” din Focșani pentru sprijinul acordat în buna desfășurare a concursului.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

S-a deschis circulația pe podul peste râul Putna, la Vadu Roșca, în urma finalizării lucrărilor de consolidare

S-a deschis circulația pe podul peste râul Putna, la Vadu Roșca, în urma finalizării lucrărilor de consolidare

Veste bună pentru toți cetățenii care tranzitează drumul județean 204D: astăzi s-a deschis circulația pe podul din beton armat de pe DJ 204D, km 24+400, peste râul Putna, care face legătura între Vadu Roșca și Vulturu, ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare și consolidare a podului. La fața locului …
Lesen Sie mehr
Ședinţă extraordinară în data de 3 octombrie 2024, ora 10.00

Ședinţă extraordinară în data de 3 octombrie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare din data de 3 octombrie 2024, ora 10.00
Lesen Sie mehr
Locuri de muncă vacante la data de 26 septembrie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 26 septembrie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 26.09.2024 au fost declarate de către agenții economici 142 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 163 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă Vrancea …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]