Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Lucrări finalizate la Stadionul „Milcovul”: modernizare, regenerare a gazonului și investiții pentru întreținerea bazei sportive

Consiliul Județean Vrancea a realizat în acest an mai multe lucrări de întreținere, protejare și regenerare a suprafețelor de joc de la Stadionul „Milcovul” din Focșani – care cuprinde un teren principal și două terenuri de antrenament. Intervențiile au vizat atât refacerea gazonului, cât și modernizarea sistemului de irigații și dotarea cu utilaje profesionale necesare întreținerii continue.

Suprafața totală a bazei sportive necesită lucrări regulate și specializate, astfel că, în prima etapă, s-au remediat avariile majore ale sistemului automat de irigare. Au fost înlocuiți aproximativ 400 de metri liniari de conducte, precum și un număr semnificativ de aspersoare, fiind implementate și sisteme moderne de monitorizare și automatizare a irigării în timp real.

Pentru întreținerea profesionistă a gazonului, CJ Vrancea a achiziționat utilaje și echipamente dedicate – tractoare, accesorii pentru scarificare și aerare, distribuitoare de îngrășământ, sisteme de top dressing, motocoase, suflante, precum și materiale consumabile (semințe, îngrășăminte, componente pentru irigații). Toate lucrările au fost realizate în regie proprie de angajații instituției.

Intervențiile asupra suprafețelor de joc au inclus:

  • scarificarea terenurilor;
  • aerarea gazonului;
  • supraînsămânțarea;
  • aplicarea îngrășămintelor;
  • aplicarea stratului de nisip (top dressing).

Pentru a asigura regenerarea completă a gazonului, terenurile vor fi temporar închise. Obiectivul este ca, la începutul anului competițional 2026, toate suprafețele de joc să fie disponibile în condiții optime.

De asemenea, au fost efectuate lucrări ample de igienizare: curățarea tribunelor, îndepărtarea vegetației din zonele adiacente și din parcare, precum și reparații în spațiile administrative (vestiare, dușuri, magazii).

Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea, a declarat: „Stadionul Milcovul este o bază sportivă importantă pentru județ, iar intervențiile realizate au fost absolut necesare pentru protejarea și modernizarea sa. Prin lucrări profesioniste și investiții responsabile, asigurăm sportivilor și comunității vrâncene condiții de pregătire la standarde ridicate. Vom continua să tratăm cu prioritate infrastructura sportivă a județului, astfel încât Vrancea să rămână un spațiu unde performanța și sportul de masă se pot dezvolta în cele mai bune condiții.”

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

  
Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 iulie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 9 iulie 2026

La data de 9.07.2026, agenții economici au declarat 142 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 211 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  Locuri de muncă …
Lesen Sie mehr
Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu lansează concursul de fotografie 2026 – Reziliență prin natură!

Agenția Europeană de Mediu (AEM) a lansat concursul de fotografie „Reziliență prin natură”, prin care invită cetățenii din întreaga Europă să surprindă numeroasele moduri în care natura susține viața, răspunde presiunilor și se reface într-o lume în schimbare. Concursul încurajează pasionații de fotografie să exploreze relația specială pe care societățile …
Lesen Sie mehr
Centura de Nord a Municipiului Focșani va fi deschisă în curând

Centura de Nord a Municipiului Focșani va fi deschisă în curând

S-a intrat în linie dreaptă pentru deschiderea Drumului de Legătură dintre DN2D, E85 și Autostrada A7 – una dintre cele mai importante investiții pentru fluidizarea traficului din Vrancea. Vrâncenii mai au de așteptat puțin până la deschiderea circulației pe Drumul de Legătură dintre DN2D , Autostrada A7 și DN2-E85, investiție cunoscută …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]