Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Lucrăm pentru siguranța drumurilor din Vrancea!

Fiecare drum reparat înseamnă o promisiune respectată! Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a început săptămâna pe teren, alături de echipa din Consiliul Județean Vrancea, în comunele Năruja și Valea Sării, pentru a verifica personal stadiul lucrărilor pe DJ 205D și a lua măsuri imediate acolo unde este nevoie. Președintele a fost însoțit de primarii Grigore Mihăieș și Valentin Marcu, de reprezentanții constructorului și ai firmei de proiectare – pentru că doar împreună, prin implicare directă, putem obține rezultate!

La Năruja au fost analizate:

  • Podul din punctul Pețic, unde există o denivelare ce va fi reparată cât mai curând;
  • O zonă de drum surpată din cauza unei alunecări de teren, care afectează siguranța a două gospodării – vom interveni prin programul de calamități naturale;
  • Tronsonul Năruja–Nistorești, unde s-au realizat deja două ziduri de sprijin (117 m lungime), cu o fundație solidă pe piloni forați și 720 m de drum au fost asfaltați, pentru o circulație în condiții sigure.

La Valea Sării au fost inspectate lucrările la podul de la Prisaca, unde este un șantier în plină desfășurare, cu ritm alert și seriozitate maximă. Acest pod este esențial pentru întreaga zonă de munte, asigurând legătura pentru peste 35.000 de vrânceni din șapte comune (Valea Sării, Vrâncioaia, Năruja, Nistorești, Paltin, Spulber și Nereju). Tot la Valea Sării vom interveni și pentru refacerea unui zid de sprijin, care este afectat și pune în pericol o gospodărie.

”Sunt lucrări dificile, în zone cu provocări tehnice reale, dar cu implicare și voință se poate! Am demonstrat că, atunci când vrei cu adevărat să faci bine, lucrurile se mișcă. Rapid. Responsabil. Cu respect pentru oameni. Vrâncenii merită drumuri sigure! Voi continua să mă implic cu toată forța pentru siguranța oamenilor și pentru o infrastructură modernă, durabilă și demnă de județul nostru”, a spus Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

       
Ședinţa extraordinară din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00

Ședinţa extraordinară din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00
Lesen Sie mehr
Lucrări finalizate la Stadionul „Milcovul”: modernizare, regenerare a gazonului și investiții pentru întreținerea bazei sportive

Lucrări finalizate la Stadionul „Milcovul”: modernizare, regenerare a gazonului și investiții pentru întreținerea bazei sportive

Consiliul Județean Vrancea a realizat în acest an mai multe lucrări de întreținere, protejare și regenerare a suprafețelor de joc de la Stadionul „Milcovul” din Focșani – care cuprinde un teren principal și două terenuri de antrenament. Intervențiile au vizat atât refacerea gazonului, cât și modernizarea sistemului de irigații și …
Lesen Sie mehr
De la Washington la Vrancea: experții nr. 1 în AI și data center analizează investiții majore în județ

De la Washington la Vrancea: experții nr. 1 în AI și data center analizează investiții majore în județ

Vrancea intră pe harta tehnologiei globale! La invitația președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, o delegație de experți de top la nivel global ai IDCA – International Data Center Authority, cea mai influentă organizație mondială în infrastructuri digitale, data center și inteligență artificială, cu sediul în Washington D.C. (SUA), a …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]