Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

În Vrancea nu există în acest moment persoane cu statut de refugiat

Astăzi a avut loc o întâlnire de lucru la care au participat o parte dintre conducătorii instituțiilor cu reprezentare în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Vrancea, întâlnire condusă de președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, vicepreședinte al CJSU.

La întrunire au mai participat doamna Claudia Lavinia Serafimciuc, subprefect al județului Vrancea, și vicepreședintele CJ, Ionel Cel-Mare.

Cei prezenți au analizat mai multe aspecte organizatorice în contextul evenimentelor care au loc la nivel regional, concluzia fiind aceea că autoritățile județene și locale sunt pregătite să implementeze într-o manieră integrată deciziile care se vor lua la nivelul autorităților centrale competente.

În acest moment, situația la nivelul județului Vrancea este una normală, neexistând în județ persoane străine care să fi fost înregistrate la granița României pentru a primi statutul de refugiat.

Dinamica evenimentelor specifice acestei perioade este monitorizată permanent de către autoritățile responsabile, pentru a se putea acorda în orice moment asistență de orice natură persoanelor care ar solicita acest lucru.

”Administrația județeană colaborează cu toate instituțiile în această perioadă, pentru a putea implementa orice decizie ar fi necesară în contextul actual. Important este ca oamenii să facă diferența între o informație reală și una falsă, pentru că în astfel de momente circulă și mesaje care nu sunt adevărate”, a precizat președintele administrației județene, Cătălin Toma.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă vacante la data de 10 septembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 10 septembrie 2026

La data de 10.09.2026, agenții economici au declarat 198 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 109 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de munca- județul Vrancea !  Locuri de …
Lesen Sie mehr
SCRISOARE DESCHISĂ a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, către toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Vrancea, la început de an școlar

SCRISOARE DESCHISĂ a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, către toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Vrancea, la început de an școlar

Facilități și servicii oferite de Consiliul Județean Vrancea tuturor elevilor din județ În calitate de Președinte al Consiliului Județean Vrancea, împreună cu echipa tehnică, voi acorda o atenție deosebită sprijinirii copiilor și tinerilor din județ. Prin măsurile și programele implementate, am în vedere crearea unor condiții cât mai bune pentru …
Lesen Sie mehr
Vrancea devine capitala poloului românesc: Cupa României la Polo (Seniori și Senioare) se desfășoară la Focșani, în perioada 9–12 septembrie

Vrancea devine capitala poloului românesc: Cupa României la Polo (Seniori și Senioare) se desfășoară la Focșani, în perioada 9–12 septembrie

Județul Vrancea găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale anului. În perioada 9–12 septembrie, la Bazinul de Înot din Focșani va avea loc Cupa României la Polo, competiție de nivel național destinată echipelor de seniori și senioare. Evenimentul este organizat de Federația Română de Polo, în parteneriat cu …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]