Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Hai să dăm mână cu mână să facem din Țara Vrancei ”Destinația anului 2021 în România”!

Consiliul Județean Vrancea susține ideea de mediatizare a Țării Vrancei, într-o campanie menită să atragă cât mai mulți turiști în județul nostru. Vrancea este la un nou început de drum și, împreună, putem face din locul în care ne-am născut sau locuim o destinație captivantă pentru românii și străinii care-și doresc o vacanță.
”Haideți să vorbim oamenilor despre Țara Vrancei! Să le arătăm viile și munții noștri, rezervațiile naturale din Lunca Siretului sau Cheile Tișiței, să-i chemăm să bea vinurile care ne-au făcut cunoscuți, să guste cașul dospit în fân sau să poarte măștile de Păunești sau Nereju. Nominalizează Țara Vrancei ca fiind destinația ta preferată în 2021, apoi dă share să afle toată lumea de noi”, a transmis președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.
Așadar, CJ Vrancea vă invită să nominalizați pe site-ul www.destinatiaanului.ro Țara Vrancei ca destinația anului în România, pentru ca toată lumea să cunoască tot ce are mai bun și mai frumos tărâmul de legendă al Babei Vrâncioaia!
Pe 4 iunie vor fi anunțate de către organizatori cele 6 destinații finaliste, iar destinația câștigătoare va fi cunoscută pe 4 septembrie. Ulterior, destinația preferată din România va fi promovată la o televiziune centrală și pe cele mai importante 10 bloguri de turism din România.

Alege să vizitezi Țara Vrancei!
Distribuie să afle toată lumea de Țara Vrancei!
Votați Țara Vrancei ca ”Destinația anului 2021 în România”!

#TaraVrancei

Locuri de muncă vacante la data de 20 martie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 20 martie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 20.03.2025 au fost declarate de către agenții economici 197 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 272 în comunitatea europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) CLIK AICI ⇒ Lista locurilor de munca vacante
Lesen Sie mehr
Drumuri bune și sigure pentru vrânceni!

Drumuri bune și sigure pentru vrânceni!

Vreau să finalizăm într-un termen cât mai scurt și în cele mai bune condiții lucrările începute în urmă cu câțiva ani la două drumuri județene importante, care fac legătura între municipiul Focșani și orașul Odobești, traversează comunele Câmpineanca, Vârteșcoiu, Golești, Cîrligele și deservesc mii de vrânceni. Astăzi am mers pe …
Lesen Sie mehr
Vizita Ambasadei Marii Britanii în Vrancea: dezvoltare economică și turism

Vizita Ambasadei Marii Britanii în Vrancea: dezvoltare economică și turism

Am avut deosebita plăcere și onoare de a primi la Consiliul Județean Vrancea vizita doamnei Rebecca Shah, șefa adjunctă a misiunii Ambasadei Marii Britanii în România, un diplomat cu o vastă experiență în dezvoltare și drepturile omului, justiție și etica sănătății publice. Am avut o discuție constructivă despre dezvoltarea economică …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]