Chancen

Zurück
imagine de fundal

Ghidul solicitantului pentru finanțarea cu fonduri europene a primelor de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor este acum disponibil pe www.afir.info

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în vederea lansării sesiunii de primire a cererilor de finanțare.

Sesiunea care va fi deschisă în intervalul 11 mai – 30 noiembrie 2020 va începe cu sectorul vegetal, iar perioada de primire a cererilor de finanțare în care se vor putea depune cererile de finanțare aferente contractelor de asigurare pentru sectorul zootehnic va fi comunicată ulterior și anunțată pe pagina de internet. O noutate importantă este faptul că se va organiza o sesiune anulă de primire a cererilor de finanțare, față de sesiunea precedentă, când existau sesiuni diferite pentru culturile de primăvară și pentru cele de toamnă.

Precizăm că, față de anul trecut, Ghidul solicitantului aplicabil pentru sesiunea din acest an, include o serie de îmbunătățiri și simplificări. Astfel, o primă modificare o reprezintă intensitatea unică a sprijinului financiar care este acum de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanțării), față de sesiunea anterioară când intensitatea era calculată în funcție de dimensiunea exploatației asigurate.

O altă simplificare se referă la eliminarea obligativității de a prezenta extrasul din Registrul Agricol  și acceptarea documentelor aferente plăților prin POS pentru justificarea plății a cel puțin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare. Totodată, a fost simplificată și Cererea de finanțare, în sensul eliminării obligativității de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă, precum și a calculului privind dimensiunea economică a exploatației.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil în cadrul submăsurii 17.1, solicitanții trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile eligibile prevăzute de Ghidul solicitantului și să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanțare se numără și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Prin intermediul submăsurii 17.1 sunt eligibile pentru decontarea asigurărilor și riscurile asociate bolilor animalelor care figurează în Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 652/2014 și care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanțare europeană sau națională.

Precizăm că producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscute în mod oficial de către autoritățile competente din România.

Toți cei interesați pot consulta, în vederea pregătirii documentației necesare pentru depunere, Ghidul solicitantului și anexele aferente pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR, în pagina dedicată submăsurii 17.1.

Traseele de transport județean pentru următorii 6 ani, scoase la licitație

Traseele de transport județean pentru următorii 6 ani, scoase la licitație

Consiliul Județean Vrancea a reluat licitația publică deschisă pentru delegarea gestiunii serviciului public județean de transport de persoane prin curse regulate, pentru perioada 2022 – 2028, pentru 19 trasee din județul Vrancea, după cum urmează: Lotul 5 - 3 trasee (Traseul 13 - Focșani Autogară – Odobești – Greșu; Traseul …
Lesen Sie mehr
354 de antreprenori vor primi sprijin financiar  pentru investiții neagricole în zone rurale

354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale

INFORMARE DE PRESĂ  354 de antreprenori vor primi sprijin financiar pentru investiții neagricole în zone rurale  Agenția pentru Finanțarea Investițiilor a publicat Raportul de selecție lunar aferent primei etape (29 octombrie – 29 noiembrie 2021) a sesiunii submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, din …
Lesen Sie mehr
Rețea de voluntari ai Crucii Roșii, înființată printr-o finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Județean Vrancea

Rețea de voluntari ai Crucii Roșii, înființată printr-o finanțare pusă la dispoziție de Consiliul Județean Vrancea

 În fiecare an, în data de 4 iulie, sărbătorim Ziua Crucii Roşii Române, aceasta fiind data la care, în 1876, s-a înfiinţat Societatea de Cruce Roşie din țara noastră, primind recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Catalin Toma, a avut zilele trecute o întâlnire cu Rodica …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]