Chancen

Zurück
imagine de fundal

Fermierii isi pot asigura culturile si animalele prin intermediul PNDR 2020

Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale acorsa sprijin financiar pentru asigurarea culturilor, animalelor si plantelor de catre fermierii activi, prin intermediul submasurii 17.1 din Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 (PNDR 2020). Sesiunea de primire a cererilor de finantare este deschisa in perioada 1 aprilie – 30 noiembrie 2019, iar alocarea financiara disponibila este de 42.797.487 euro.

Pentru consultarea integrala a comunicatului de presa, dati click AICI.

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Lesen Sie mehr
Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

La data de 19.06.2025 au fost declarate de către agenții economici 210 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici - Locuri de muncă
Lesen Sie mehr
Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a început săptămâna cu o serie de vizite în teren, pentru a inspecta stadiul lucrărilor aflate în desfășurare pe mai multe drumuri județene. Aceste acțiuni fac parte dintr-un demers susținut de monitorizare a investițiilor în infrastructura rutieră, cu accent pe responsabilitate, corectitudine și respect …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]