27 Juli 2020
Cursurile de iniţiere în nataţie se vor relua începând cu data de 01.08.2020 la Bazinul de Înot Didactic din Municipiul Focsani ❗️
În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1236/2020, accesul se va face pe baza unei programări prealabile, calculate în aşa fel încât să se permită dezinfectarea spaţiului între grupele de utilizatori, dar mai ales pentru a gestiona conform procedurilor specifice distanțării sociale, numărul limită de înotători pe fiecare culoar și intrarea/ieșirea din incinta Bazinului.
Pentru o gestionare corectă a programărilor, rugăm ca apelurile și mesajele dumneavoastră să fie transmise exclusiv la numerele de telefon 0371.32.26.65; 0799.51.41.82, având în vedere că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, programarea telefonică prealabilă este obligatorie
Facem precizarea că utilizatorii care au abonamente active neutilizate vor avea prioritate, iar pentru reactivarea acestora abonații au obligația actualizării adeverințelor medicale stabilite prin Regulamentul de funcționare, întreținere și exploatare al Bazinului de înot didactic-Baza sportiva.
Pentru respectarea limitei maxime admise de utilizatori stabilită prin Ordinul nr. 1236/2020 , accesul va fi permis astfel:
Programul de acces (prezentarea la bazin) se va face conform orarului afișat mai jos ținând cont de programul de funcționare aprobat prin Hotărârea nr. 30 din 24 aprilie 2019 a Consiliului Județean Vrancea, iar durata cursurilor de înot va fi de 45 minute pentru toate categoriile de utilizatori.
Program LUNI 
Ora prezentare la bazin și interval schimb utilizatori
1 14.00-14.15
2 15.45-16.00
3 17.30-17.45
4 19.15-19.30
Program MARȚI-VINERI 
Ora prezentare la bazin și interval schimb utilizatori
1 07.00-7.15
2 08.45-09.00
3 10.30-10.45
4 12.15-12.30
5 14.00-14.15
6 15.45-16.00
7 17.30-17.45
8 19.15-19.30
Program SÂMBĂTA-DUMINICĂ 
Ora prezentare la bazin și interval schimb utilizatori
1 8.00-8.15
2 9.45-10.00
3 11.30-11.45
4 13.15-13.30
5 15.00-15.15
6 16.45-17.00
7 18.30-18.45
Lesen Sie auch
Întâlnire de lucru cu reprezentanții administrațiilor locale din județ: colaborarea dintre Consiliul Județean și primării, esențială pentru dezvoltarea Vrancei
Consiliul Județean Vrancea a găzduit miercuri, 4 martie 2026, o întâlnire de lucru a Asociației Comunelor din România (ACoR) – filiala Vrancea, la care au participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, prefectul județului, Marius Eusebiu Iorga, Viorel Mîrza, președintele ACoR Vrancea, reprezentanți ai Sindicatului Național al Salariaților Comunelor și …
Lesen Sie mehr
Facem încă un pas mare spre conectivitate și dezvoltare: două poduri noi între Vrancea și Galați
Sprijinim și accelerăm proiectele strategice de infrastructură care contribuie la dezvoltarea și conectivitatea județului Vrancea. Județul Vrancea și județul Galați vor fi conectate prin două poduri noi peste râul Siret, pe raza comunei Nănești, o infrastructură modernă și unitară care va asigura o conexiune rapidă și sigură între cele două …
Lesen Sie mehr
Aproape 300 de copii au adus primăvara în apă, la „Cupa Mărțișorul Vrancei”
Pe 1 Martie, la Bazinul Consiliului Județean Vrancea, primăvara nu a venit doar în calendar, ci în fiecare start, în fiecare strop de apă și în fiecare zâmbet din tribune. „Cupa Mărțișorul Vrancei” a adunat aproape 300 de copii din 7 județe ale țării și a transformat competiția într-o adevărată …
Lesen Sie mehr






