Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Buletin informativ

 

Bazinul olimpic de înot și polo din cadrul bazei sportive din municipiul Focșani, Str. Aleea Stadionului nr. 2, va fi inaugurat joi, 29 martie 2018, la ora 13.00, de către președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, alături de domnul Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților.

După tăierea panglicii inaugurale, deschiderea bazinului va fi marcată printr-un meci demonstrativ de polo, susținut de echipa de juniori de la Clubul Sportiv Steaua București. După încheierea meciului, vor avea loc declarații de presă.

Acest obiectiv de investiții reprezintă primul bazin de polo acoperit din județul Vrancea și singurul bazin olimpic de acest tip din toată zona Moldovei și corespunde normelor impuse de federațiile române de natație şi polo.

Construcția a fost realizată de Compania Națională de Investiții, în cadrul programului ”Bazine de Înot”, cu finanțare de la Guvernul României, iar lucrările au demarat în decembrie 2015 și s-au încheiat la începutul acestui an.

Edificarea bazinului olimpic de înot și polo din municipiul Focșani face parte dintr-o amplă strategie privind dezvoltarea proiectelor de agrement la nivelul județului Vrancea, inițiată și susținută de președintele Marian Oprișan. Crângul Petrești, amenajat printr-un proiect implementat de administrația județeană cu finanțare europeană și bazinul de înot și polo din Focșani reprezintă locații moderne, unde toți vrâncenii își pot petrece timpul liber într-un mod plăcut și în care pot practica diverse sporturi, fapt care contribuie la o viață sănătoasă și armonioasă.

 
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
28 martie 2018
Anunț Public privind atribuirea proiectelor cu finanțare nerambursabilă alocate de la Bugetul local al Județului Vrancea, pe anul 2025

Anunț Public privind atribuirea proiectelor cu finanțare nerambursabilă alocate de la Bugetul local al Județului Vrancea, pe anul 2025

Data publicării: 14.04.2025 ANUNȚ PUBLIC Comisia de evaluare și selecție privind atribuirea proiectelor cu finanțare nerambursabilă alocate de la Bugetul local al Județului Vrancea, pe anul 2025, pentru activități nonprofit de interes județean anunță in domeniile activități sportive, cultură, educație si tineret, sănătate si protecția mediului anunță:   Suma totală …
Lesen Sie mehr
Podul de la Prisaca – Valea Sării, reabilitat în timp record

Podul de la Prisaca – Valea Sării, reabilitat în timp record

Când  oamenii sunt cei mai importanți, lucrurile se fac bine și la timp! Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, împreună cu echipa din cadrul instituției, a fost joi la Valea Sării, unde a inspectat lucrările la podul de la Prisaca, de pe DJ 205D, peste pârâul Cheii, unde se lucrează …
Lesen Sie mehr
Ședinţă extraordinară în data de 22 mai 2025, ora 11.00

Ședinţă extraordinară în data de 22 mai 2025, ora 11.00

Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare din data de 22 mai 2025, ora 11.00
Lesen Sie mehr
[gtranslate]