Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

Apel public al președintelui Cătălin Toma pentru punerea în aplicare a legii privind transportul gratuit al elevilor

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a atras atenția în mod public în cadrul unei conferințe de presă desfășurată astăzi la sediul instituției asupra problemei decontării transportului elevilor din județul Vrancea.

Transportul elevilor care fac naveta la școlile din alte localități este gratuit pe tot parcursul anului școlar, potrivit Legii nr.226/2020, însă în prezent lipsa normelor de aplicare a legii face imposibilă decontarea transportului.

Cătălin Toma a solicitat instituțiilor centrale abilitate să urgenteze găsirea unei soluții pentru apariția normelor metodologice, pentru ca decontarea să poată fi făcută în cadru legal. ”Copiii noștri nu trebuie să aibă de suferit, trebuie să beneficieze de gratuitatea transportului la școală, așa cum prevede legea, de aceea fac un apel public la Ministerul Transporturilor ca până la sfârșitul acestei săptămâni să găsească rapid, în regim de urgență, o soluție pentru emiterea acestor norme metodologice, ca în baza lor să începem procedura de decontare pentru transportul gratuit al elevilor. Este inadmisibil ca copiii noștri să nu poată beneficia de o lege în vigoare, care sprijină calitatea în învățământ! Sper ca această situație să se rezolve cât mai repede și lucrurile să intre în normal, astfel încât copiii să circule gratuit la școală pe tot parcursul anului școlar, iar transportatorii să încaseze veniturile care li se cuvin”, a declarat Cătălin Toma. Acesta a mulțumit transportatorilor din Vrancea care au înțeles această situație și au oferit gratuitate elevilor până în prezent.

Toma a precizat faptul că, în calitate de președinte al CJ Vrancea a făcut numeroase demersuri susținute în ultimele luni la Guvernul României, Ministerul Transportului, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Educației și a solicitat și sprijinul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România pentru deblocarea acestei situații, la nivel național.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

Vrancea se conectează la Europa cunoașterii și inovației: parteneriate internaționale în educație duală, AI și business la Torino

O delegație oficială a Consiliului Județean Vrancea, condusă de președintele Nicușor Halici, se află într-o vizită de lucru strategică la Torino, capitala regiunii Piemont, unul dintre cele mai puternice centre economice, educaționale și tehnologice din Italia. Vizita este realizată cu sprijinul Consulatului General al României la Torino, prin implicarea activă …
Lesen Sie mehr
Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Lesen Sie mehr
Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

La data de 19.06.2025 au fost declarate de către agenții economici 210 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici - Locuri de muncă
Lesen Sie mehr
[gtranslate]