16 Oktober 2025
Consultare publică AFIR – condițiile finanțării investițiilor neproductive din ferme
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR–19 Investiții neproductive la nivel de fermă din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).
Consultarea publică pentru acest document de lucru publicat pe www.afir.ro se va desfășura pe o perioadă de 10 zile calendaristice, de la data publicării pe site. Astfel, toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice până la data de 26 octombrie 2025 pe adresa de e–mail consultare@afir.ro.
Lesen Sie auch
„Revenim acasă – Împreună pentru viitorul Vrancei”: construim motive reale pentru ca vrâncenii din diaspora să se întoarcă acasă
August este, în fiecare an, luna în care foarte mulți români plecați peste hotare se întorc acasă, lângă familii și în comunitățile din care au plecat. Pentru Vrancea, această perioadă trebuie să însemne însă mai mult decât revederea celor dragi: trebuie să fie și momentul în care le arătăm vrâncenilor …
Lesen Sie mehr
ANUNȚ PUBLICITAR privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă
Consiliul Județean Vrancea, cu sediul în strada Cuza Vodă nr.56, tel .0237-616800 fax: 0237-212228, organizează la sediul instituției, licitația publică cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă, aferentă unui numar de 1.666 arbori cu un volum brut de masă lemnoasă de 792,4 m.c., astfel: 535 de …
Lesen Sie mehr
Vrancea intră pe harta marilor competiții sportive: Cupa României la Biatlon și Triatlon Modern, organizată în premieră la Focșani
Județul Vrancea va găzdui, în premieră, Cupa României la Biatlon și Triatlon Modern, competiție de nivel național care va reuni, în perioada 29–30 august 2026, la Focșani, sportivi din întreaga țară. Evenimentul reprezintă o premieră pentru județ și confirmă capacitatea Vrancei de a găzdui competiții sportive importante, beneficiind de infrastructura …
Lesen Sie mehr






