Chancen

Zurück
imagine de fundal

AFIR a publicat condițiile accesării fondurilor disponibile prin INVESTALIM

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat condițiile accesării fondurilor disponibile pentru procesatori privind finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM.

Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia se regăsesc pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, în pagina dedicată schemei de ajutor de stat – click aici pentru acces direct în pagină. În baza acestor documente potențialii beneficiari pot demara pregătirea documentației necesare accesării de către solicitanți a fondurilor INVESTALIM.

Cererile de aprobare pentru finanțare vor putea fi depuse de către potențialii beneficiari începând cu data de 27 octombrie 2023, ora 08:30.

Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM se implementează în perioada 2023 – 2026 prin Schema de ajutor de stat INVESTALIM, care dispune de un buget total de 590 de milioane de euro, asigurat de la bugetul de stat. Alocarea anuală pentru finanțarea proiectelor de investiții este de aproximativ 147,5 milioane euro.

Beneficiarii eligibili pentru acest tip de sprijin pot fi întreprinderile nou-înființate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/ 1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30 – 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57.750.000 de euro.

Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, precum și fabricarea zahărului.

Procesarea produselor agroalimentare va fi susținută financiar și prin intervenția DR 22 – Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole, din cadrul Planului Strategic pentru PAC 2023 – 2027, unde alocarea financiară este de 210.300.000 euro. Valoarea maximă a unui proiect de investiții poate ajunge la 10.000.000 euro pentru înființare unități de procesare legume-fructe și pentru industria de morărit, ulei și nutrețuri combinate, la 7.000.000 euro pentru înființarea unităților de procesare, iar pentru modernizare se acordă până la 3.000.000 euro/ proiect. Intensitatea sprijinului nerambursabil pentru această intervenție este de 65%.

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR

( 004 031 860 27 24  * birou.presa@afir.ro

Proces verbal de licitație

Proces verbal de licitație

PROCES VERBAL DE LICITAȚIE încheiat astăzi 20.12.2024, la sediul Consiliului Județean Vrancea, str. Cuza Vodă, nr. 56, Focșani cu ocazia desfășurării ședinței publice de licitație, cu preselecție, cu strigare, privind valorificarea masei lemnoase pe picior, aferentă unui număr total de 147 de arbori cu un volum brut total de 408,32 …
Lesen Sie mehr
”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

Sala de peste 100 de locuri a plenului Consiliului Județean a fost neîncăpătoare pentru performerii județului Vrancea de la Olimpiadele naționale și internaționale, premiați astăzi de președintele Nicușor Halici în cadrul evenimentului ”Olimpicii pe primul loc!”, în două serii de premiere. Este vorba despre 163 de elevi din clasele V-XII …
Lesen Sie mehr
PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL - Încheiat azi 16.12.2024 ora 11:30 cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior, organizată de Consiliul Județean Vrancea, pentru data de 20.12.2024 ora 12:00, conform prevederilor H.G. nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare
Lesen Sie mehr
[gtranslate]