Nachrichten

Zurück
imagine de fundal

𝐒𝐞 𝐚𝐬𝐟𝐚𝐥𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐉𝐚𝐫𝐢𝐬̦𝐭𝐞𝐚, 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝟐𝟎𝟓𝐍!

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de primarul comunei Jariștea, Marius Ciprian Grama, de consilierul județean Claudiu Matei și de specialiști din cadrul Consiliului Județean Vrancea, a fost astăzi într-o vizită pe teren, în centrul comunei Jariștea, unde a început asfaltarea ultimului tronson de 2 kilometri din DJ 205N (sector intersecție DJ 205 B – Jariștea – Scânteia).
”Este o lucrare care a pornit ca intenție personală de foarte mulți ani și iată că astăzi suntem în situația de a aduce la finalizare primul strat, cel de binder, urmând ca în perioada următoare să turnăm și stratul de uzură. Suntem convinși că acest drum dezvoltă nu numai comuna Jariștea, dar și județul Vrancea, întrucât avem în vedere extinderea spre punctul Releu, o zonă extrem de importantă pentru turism. Vrancea are viitor și putem dezvolta Vrancea prin tot ceea ce facem!”, a transmis de la fața locului președintele Cătălin Toma.
Modernizarea DJ 205 N, pe întreaga lungime de 7,2 kilometri, de la Scânteia până la intrarea în Jariștea, va fi finalizată până în luna octombrie a acestui an. Conform proiectului, drumul va fi balastat și asfaltat cu două straturi (binder și strat de uzură), va avea rigole carosabile și trotuare. În cadrul acestui proiect este prevăzută și reabilitarea a două poduri, la Poiana Părului – Jariștea și la Valea lui Ilie – Scânteia. Valoarea totală a investiției este de 25 milioane de lei, din bugetul local al județului Vrancea.
Președintele Cătălin Toma a menționat că una dintre prioritățile sale este o infrastructură rutieră de calitate, care poate duce la dezvoltarea județului. Consiliul Județean Vrancea are mai multe investiții în implementare, cu finanțare din Program Național de Investiții ”Anghel Saligny” (140 km la nivel județean), prin Programul Operațional Regional și Programul Național de Dezvoltare Locală.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Locuri de muncă vacante la data de 29 ianuarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 29 ianuarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 29.01.2026 au fost declarate de către agenții economici 220 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 271 în comunitatea europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă - Click aici 
Lesen Sie mehr
Strategie comună pentru dezvoltarea serviciilor de apă și canalizare în județul Vrancea: apă de calitate, investiții majore și prețuri corecte

Strategie comună pentru dezvoltarea serviciilor de apă și canalizare în județul Vrancea: apă de calitate, investiții majore și prețuri corecte

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a convocat marți și miercuri o serie de întâlniri de lucru la sediul Companiei de Utilități Publice SA, la care au participat primarii din județul Vrancea și conducerea operatorului regional. Scopul acestor întâlniri a fost prezentarea planului investițional pentru anul 2026, precum și purtarea …
Lesen Sie mehr
Oportunitate participare la Misiune economică în Singapore: 20 – 23 aprilie 2026

Oportunitate participare la Misiune economică în Singapore: 20 – 23 aprilie 2026

Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, prin amabilitatea Ambasadei României în Republica Singapore, a informat Consiliul Județean Vrancea cu privire la oportunitatea participării în perioada 20-23 aprilie 2026 la o misiune economică organizată în Singapore de către Directoratul General pentru Agricultută și Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene. Conform informațiilor …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]