Événements

Retour
imagine de fundal

”Zilele portului tradițional vrâncean” 19-20 iunie 2021

Muzeul Vrancei, sub egida Consiliul Județean Vrancea, organizează în premieră ”Zilele portului tradițional vrâncean” 19-20 iunie 2021, un eveniment de promovare a patrimoniului tradițional din acest spațiul cultural românesc, în parteneriat cu „Șezătoare București” și Centrul Cultural Vrancea.

Manifestarea va începe sâmbătă, 19 iunie, la ora 10:00, la Secția de Etnografie din Crângul Petrești, unde se va desfășura un atelier școală, coordonat de artistul popular Nelu Dumitrescu din satul răzășesc Tichiriș.

La ora 14:00, în sediul Prefecturii Putna din Focșani va avea loc vernisajul expoziției de port popular vrâncean. Peste 150 de ii din toate zonele folclorice ale județului (cămăși, catrințe, ițari, bete, brâie, cheptare, sumane, ștergare), aflate în patrimoniul Muzeului Vrancei, vor fi expuse timp de o săptămână, în perioada 19-27 iunie. Iubitorii artei tradiționale vor putea vizita gratis între orele 10.00 și 18.00 una dintre cele mai mari colecții de costume populare din România.

Evenimentul se desfășoară cu sprijinul promotorului cultural Victoria Bizon, fondatoarea grupului „Șezătoare București” și a celui mai avizat cunoscător al cusăturilor tradiționale vrâncene, Nelu Dumitrescu din Tichiriș. Invitați de onoare: Varvara Buzilă de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Sebastian Paic de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Roxana Vișan de la Muzeul Municipal din Rîmnicu Sărat, membrii grupurilor „Șezătoare București”, „Șezătoare Vrancea”, „Șezătoare Cluj”, „Șezătoare Basarabia”, „Sezătoare Galați”, „Poveștile Iei” Din Brăila, „Cusături Dobrogene” din Constanța și creatoarele populare din Bacău, Vaslui, Jitia, Vintileasca, Vidra și Tichiriș.

Manifestarea va continua duminică, la Tichiriș. După serviciul religios de la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, invitații vor merge la o șezătoare școală la casa părintească a artistului popular Nelu Dumitrescu, din Satul Tichiriș.

Vă invităm să descoperiți tezaurul cultural vrâncean!

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Proiectul Ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 16 iulie 2025
Lire plus
Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea”, o investiție esențială pentru salvarea și protejarea acestei clădiri istorice și pentru siguranța cititorilor și a bibliotecarilor. La Consiliul Județean a fost prezentă …
Lire plus
Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Echipa Consiliului Județean Vrancea lucrează în fiecare zi cu profesionalism și implicare pentru dezvoltarea durabilă a județului. În prezent, sunt în derulare mai multe proceduri de achiziție publică pentru proiecte majore de infrastructură rutieră, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității, siguranței rutiere și conectivității între comunități. PROCEDURI ÎN DERULARE …
Lire plus
[gtranslate]