Événements

Retour
imagine de fundal

Zilele Portului Popular Vrâncean, 16-17 iulie 2022

Consiliul Județean Vrancea organizează prin Muzeul Vrancei, în zilele de 16 și 17 iulie 2022, 𝐙𝐢𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐏𝐨𝐩𝐮𝐥𝐚𝐫 𝐕𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐞𝐚𝐧, ediția a doua.

Eveniment de promovare a costumului popular vrâncean, ediția din acest an se desfășoară în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală al Republicii Moldova, pentru a pune în valoare istoria, limba și tradițiile comune ale comunităților care trăiesc de o parte și de alta a Prutului. Manifestarea face parte din seria de evenimente de promovare a costumului popular vrâncean și de susținere a dosarului comun „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova”, pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO.

La Universitatea din Focșani vor fi expuse costume populare vrâncene, 300 de bete și brâie din patrimoniul Vrancei, cămăși vrâncene realizate de șezătorile din București, Focșani, Vidra, Jitia, Vintileasca, Soveja, cu participarea invitaților de la șezătorile din Galați, Brăila, Cluj, Alba, Avrig, Bacău și din Basarabia.

Deschiderea oficială și vernisarea expoziției va avea loc sâmbătă, 16 iulie, la ora 11:00, la Universitatea din Focșani, ocazie cu care va avea loc și lansarea cărții ”Retorică vestimentară. Cămașa cu altiță”, semnată de Varvara Buzilă. De la ora 16:00 va avea loc la Secția de Etnografie din Crângul Petrești un atelier de țesut bete și brâie și un moment folcloric vrâncean.

Evenimentul va continua duminică, 17 iulie, cu un periplu prin Vrancea Arhaică, la Schitul Valea Neagră, vizitarea colecției „Preotul Maftei din Spinești” și la Năruja.

Vă așteptăm la Universitatea din Focșani, sâmbătă și duminică, între orele 10.00-18.00, pentru a admira costumele populare vrâncene! Intrarea este gratuită.

1 iunie 2023 – Ziua Internațională a Copilului, în Crângul Petrești

1 iunie 2023 – Ziua Internațională a Copilului, în Crângul Petrești

Consiliul Județean Vrancea organizează în ziua de 1 iunie 2023 un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, care va avea loc în Crângul Petrești, începând cu ora 10.00. PROGRAM 1 iunie 2023 – Ziua Internațională a Copilului Crângul Petrești, între orele 10.00 – 14.00 Parada Mascotelor: Personaje din desene animate …
Lire plus
Ziua Eroilor

Ziua Eroilor

Ziua Eroilor și Ziua Înălțării Domnului au fost celebrate joi, 25 mai, în cadrul unor ceremonii religioase și militare, prin depuneri de coroane de flori și defilarea detașamentului de onoare al Garnizoanei Focșani în mai multe locații din județ, printre care și Mausoleul Eroilor din Focșani și în centrul civic …
Lire plus
Alai de nuntă tradițională la Galeriile de Artă

Alai de nuntă tradițională la Galeriile de Artă

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Muzeul Vrancei, organizează duminică, 28 mai 2023, ora 12.00, la Galeriile de Artă din Focșani, expoziția de costume populare „𝐷𝑖𝑛 𝐷𝑎̆𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑎 𝑎𝑚 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎𝑡 𝑠̦𝑖-𝑛 𝑉𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑎 𝑛𝑒-𝑎𝑚 𝑎𝑑𝑢𝑛𝑎𝑡”. Expoziția își dorește să recreeze o scenă de nuntă: mireasa gătită în straie …
Lire plus
[gtranslate]