Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Vrancea, Viziune, Viitor! Imprimante 3D pentru școlile din Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a vizitat clubul de robotică AICitizens de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” din Focșani și a răspuns unei provocări venite din partea echipei, formată din niște tineri extraordinari, care ne-au făcut mândri prin performanțele lor internaționale și care continuă să inspire și să inoveze.

”Aceștia mi-au propus să cumpărăm 3 imprimante 3D pentru 3 școli, iar ei s-au oferit să meargă să-i inițieze pe copiii de clasele a VII-a și a VIII-a să utilizeze această  tehnologie de viitor, care este un mod de a produce mult mai fiabil, economic și cu un randament foarte ridicat! Urmare a provocării lor, am considerat că fiecare copil din județul Vrancea merită să lucreze deja cu viitorul, astfel, vom cumpăra într-o primă etapă 80 de imprimante 3D pentru fiecare școală de centru din toate comunele, cât și pentru liceele din toate orașele și municipiile din județul Vrancea, care nu au un astfel de dispozitiv didactic și tehnologic cu potențial uriaș.”, a spus Nicușor Halici.

Președintele a propus în bugetul județului pentru acest an includerea unei sume pentru această achiziție, urmând ca după aprobarea bugetului și derularea tuturor procedurilor administrative, în luna aprilie aceste imprimante să ajungă efectiv la copii. Tinerii pasionați de robotică vor merge în școli pentru a-i învăța pe copii să folosească aceste echipamente și să-și transforme ideile creative în realitate, pentru că știm cu toții, copiii au cea mai frumoasă și bogată imaginație, pe care o pot folosi pentru a-și construi un viitor așa cum doresc!

”Inimoasa echipă de robotică a Colegiului ”Alexandru Ioan Cuza” a pregătit deja un manual de inițiere pentru a opera pe aceste imprimante și vor face eforturi considerabile pentru a merge în școli să inițieze cât mai mulți elevi să opereze aceste tehnologii de ultimă generație. Le-am mulțumit și i-am asigurat că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a-i sprijini să fie cât mai performanți! Îi susțin din toată inima! Pentru mine, educația și inovația sunt priorități, iar copiii merită toate șansele de a-și construi un viitor strălucit chiar aici, acasă, în Vrancea”, a mai spus președintele Consiliului Județean.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

       

 

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA – ALBIȚA

ANUNȚ PUBLIC privind DRUMUL EXPRES TIȘIȚA - ALBIȚA – Elaborare Studiu de fezabilitate – Înștiințare începere cercetare și verificare a terenului de muniție rămasă neexplodată Egis România SA, lider al Asocierii Egis România SA – Search Corporation SRL elaborează Studiu de fezabilitate pentru Drum Expres Tișița Albița, beneficiarul lucrării fiind …
Lire plus
Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractul de finanțare pentru un obiectiv de investiții extrem de important și mult așteptat de comunitățile locale: „Modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85)”, proiect finanțat prin …
Lire plus
Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Deschidem Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești!

Un nou început pentru copiii cu dizabilități din Vrancea! Luni, 14 iulie 2025, deschidem porțile Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități situat în fostul Complex „Căprioara” din Crângul Petrești, un spațiu restaurat și dotat de Consiliul Județean Vrancea pentru a veni în sprijinul copiilor și familiilor care au …
Lire plus
[gtranslate]