Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Un pas important pentru infrastructura județului Vrancea: a fost semnat contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 205H

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractul de finanțare pentru un obiectiv de investiții extrem de important și mult așteptat de comunitățile locale: „Modernizarea drumului județean DJ 205H – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85)”, proiect finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Documentul de finanțare a fost semnat și de către domnul ministru Cseke Attila, ceea ce permite începerea procedurilor pentru implementarea efectivă a proiectului.

”Când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Vrancea am găsit multe proiecte importante lăsate deoparte. Printre ele, și modernizarea drumului județean DJ 205H, care nu avea depusă documentația aferentă finanțării la Ministerul Dezvoltării. Am pus imediat lucrurile în mișcare, am depus documentația și am cerut sprijinul domnului ministru Cseke Attila pentru includerea la finanțare a acestui drum județean. Mă bucur să vă anunț că, în urma solicitării mele, DJ 205H Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – DN2 (E85) va fi modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Îi mulțumesc domnului ministru pentru deschidere și pentru că a înțeles cât de important este acest drum pentru vrânceni! Zilele trecute am semnat contractul de finanțare pentru acest proiect de investiții mult așteptat, pe care am reușit să îl readucem la lumină, iar acum avem toate condițiile pentru a demara lucrările”, a declarat Nicușor Halici.

Proiectul prevede modernizarea a 16 kilometri de drum județean și reabilitarea a două poduri. În prezent, este în desfășurare procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de proiectare, asistență tehnică și execuție a lucrărilor, astfel încât șantierul să poată fi deschis în cel mai scurt timp posibil. Proiectul a fost inițiat în urmă cu exact 6 ani, când prin Hotărârea CJ nr. 90/9 iulie 2019 a fost aprobată documentația tehnică la faza notă conceptuală și temă de proiectare pentru obiectivul de investiție „Modernizarea infrastructurii de drum județean DJ 205H dintre localitățile Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – E85 (DN2), județul Vrancea”.

Valoarea totală a investiției este de 70,5 milioane lei, din care 68,3 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNI „Anghel Saligny”.

Acest proiect a fost uitat într-un sertar prea mult timp. Astăzi, cu determinare și implicare, l-am readus în prim-plan și l-am transformat într-un obiectiv de investiții concret, finanțat și pregătit pentru a deveni realitate. Modernizarea DJ 205H va avea un impact direct asupra mobilității locuitorilor din zonă, va crește siguranța rutieră și va contribui la dezvoltarea economică locală. Ne ținem de cuvânt: lucrăm pentru Vrancea!”, a mai spus Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Această investiție reprezintă o etapă esențială în strategia Consiliului Județean Vrancea de modernizare a infrastructurii rutiere și de conectare eficientă a comunităților din județ.

  

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNȚ PUBLICITAR

Anunț public -  privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior. Consiliul Județean Vrancea, cu sediul în strada Cuza Vodă nr. 56, tel. 0237616800, e-mail contact@cjvrancea.ro, organizează la sediul instituției, licitația publică cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea …
Lire plus
Vrancea aduce acasă istoria: osemintele domnitorului Grigore Al. Ghyka, omagiate la Muzeul Vrancei

Vrancea aduce acasă istoria: osemintele domnitorului Grigore Al. Ghyka, omagiate la Muzeul Vrancei

Moment istoric astăzi pentru vrânceni! În cadrul unui impresionant ceremonial de repatriere desfășurat în Piața Unirii din Focșani, am adus un omagiu rămășițelor  pământești ale ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka. Cortegiul a ajuns apoi la MuzeulVrancei, unde sicriul cu osemintele domnitorului a fost depus pe un catafalc în …
Lire plus
Concursul de înot „Campion în Vrancea de Moș Nicolae” – ediția 2025

Concursul de înot „Campion în Vrancea de Moș Nicolae” – ediția 2025

Consiliul Județean Vrancea vă invită să participați la competiția de înot „Campion în Vrancea de Moș Nicolae”, care va avea loc în perioada 6 –7 decembrie 2025, începând cu ora 09:00, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani (Str. Aleea Stadionului nr. 2). La concurs pot participa fete și băieți …
Lire plus
[gtranslate]