Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni este în atenția administrației județene

Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel-Mare și administratorul public Adrian Crețu au mers la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, care a fost preluat în domeniul public al Județului Vrancea la începutul acestui an, pentru a identifica împreună cu managerul unității sanitare, Răzvan Corneliu Stoenoiu, ce nevoi are unitatea sanitară în vederea reabilitării.

”Am venit pentru a vedea care sunt condițiile din spital, să vedem ce putem face pentru a îmbunătăți situația actuală și sperăm să rezolvăm mare parte din probleme, pentru a oferi condiții decente pacienților tratați aici. Doresc să felicit personalul de la Spitalul Dumbrăveni pentru tot ceea ce a făcut până acum. Noi, Consiliul Județean, vom face tot posibilul ca această unitate spitalicească să funcționeze în condiții europene”, a declarat vicepreședintele Ionel Cel-Mare.

Consiliul Județean Vrancea a preluat în domeniul public al Județului Vrancea Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni prin HCJ nr. 21/29.01.2024, în vederea introducerii acestuia într-un program de reabilitare și modernizare, având în vedere faptul că această unitate spitalicească este de interes județean, întrucât pacienții provin de pe raza întregului județ. De asemenea, pavilionul principal al spitalului, în care se află 75 de paturi de spitalizare continuă, este construit în anul 1891, fiind absolut necesare lucrări de consolidare și reabilitare pentru ca activitatea curentă să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

   
Ședinţa extraordinară din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00

Ședinţa extraordinară din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare din data de 17 decembrie 2025, ora 15.00
Lire plus
Lucrări finalizate la Stadionul „Milcovul”: modernizare, regenerare a gazonului și investiții pentru întreținerea bazei sportive

Lucrări finalizate la Stadionul „Milcovul”: modernizare, regenerare a gazonului și investiții pentru întreținerea bazei sportive

Consiliul Județean Vrancea a realizat în acest an mai multe lucrări de întreținere, protejare și regenerare a suprafețelor de joc de la Stadionul „Milcovul” din Focșani – care cuprinde un teren principal și două terenuri de antrenament. Intervențiile au vizat atât refacerea gazonului, cât și modernizarea sistemului de irigații și …
Lire plus
De la Washington la Vrancea: experții nr. 1 în AI și data center analizează investiții majore în județ

De la Washington la Vrancea: experții nr. 1 în AI și data center analizează investiții majore în județ

Vrancea intră pe harta tehnologiei globale! La invitația președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, o delegație de experți de top la nivel global ai IDCA – International Data Center Authority, cea mai influentă organizație mondială în infrastructuri digitale, data center și inteligență artificială, cu sediul în Washington D.C. (SUA), a …
Lire plus
[gtranslate]