
07 juin 2022
Șantier în plin lucru la Obrejița, pe DJ 202E!
În aceste zile se lucrează din plin la asfaltarea drumurilor județene. « Asfaltăm drumul județean 202 E (𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚̆ 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦ 𝐁𝐮𝐳𝐚̆𝐮 – 𝐕𝐨𝐞𝐭𝐢𝐧 – 𝐒𝐢𝐡𝐥𝐞𝐚 – 𝐎𝐛𝐫𝐞𝐣𝐢𝐭̦𝐚 – 𝐓𝐚̂𝐦𝐛𝐨𝐞𝐬̦𝐭𝐢 cu conectivitate directă la reţeaua TEN-T), la 𝐎𝐛𝐫𝐞𝐣𝐢𝐭̦𝐚, o investiție așteptată de mai bine de 20 de ani de oamenii din zonă », susține Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Lucrarea face parte dintr-un amplu proiect implementat de Consiliul Județean Vrancea, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, în valoare de aproximativ 12 milioane de euro.
Se vor moderniza în total 22,5 km din DJ 202E și două poduri, de care vor beneficia 12.000 de locuitori din comunele tranzitate de acest drum. Totodată, vor fi modernizați sau realizați 10 km de trotuare şi trasee pietonale, o staţie de transport public și nu vor lipsi nici investiţiile pentru siguranţa rutieră (marcaje rutiere, indicatoare, borne şi parapete, inclusiv semnalistică luminoasă verticală pentru treceri de pietoni, borduri teşite pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi la proprietăţi).
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea



Lire plus:
Vrancea cinstește eroii neamului la Mausoleele de la Mărășești și Focșani
Consiliul Județean Vrancea invită toți vrâncenii și pe toți cei care simt românește să participe miercuri, 6 august 2025, la un eveniment cu o profundă încărcătură istorică, dedicat cinstirii eroilor care s-au jertfit pentru libertatea și unitatea României, în Primul Război Mondial. La Mausoleul Eroilor de la Mărășești, începând cu …
Lire plus
Informare – Apel de granturi CodeWeek – Săptămâna europeană pentru programare
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti (UPB) a deschis până la 6 august 2025 un apel de granturi pentru a identifica și a ajuta inițiativele locale mici (ONG-uri, cluburi de programare, asociații științifice, şcoli, etc.) în proiectele lor care se aliniază cu misiunea și valorile Săptămânii europene a …
Lire plus
Infoeducație 2025: Vrancea, locul unde se scrie viitorul digital al României
Vrancea este în această săptămână capitala creativității și inovației digitale din România! Deschiderea oficială a etapei naționale a Olimpiadei InfoEducație, găzduită de județul nostru în perioada 28 iulie – 1 august 2025, a avut loc ieri la Colegiul Național Unirea din Focșani. Peste 200 de elevi talentați, însoțiți de profesori …
Lire plus