Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Primarii și secretarii generali din comunele din Vrancea, ședință comună la Consiliul Județean, în prezența președintelui ACOR România

Consiliul Județean Vrancea a fost astăzi gazda ședinței comune a Asociației Comunelor din România (ACOR) – filiala Vrancea și a Corpului Profesional al Secretarilor Generali ai Comunelor din România – filiala Vrancea.

 La ședința din sala mare a CJ au participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, președintele ACOR România – Emil Drăghici, președintele Corpului Profesional al Secretarilor Generali ai Comunelor din România – Dan Cârlan, vicepreședintele Ionel Cel-Mare, prefectul Nicușor Halici și subprefecții Claudia Serafimciuc și Gheorghiță Berbece, președintele ACOR – filiala Vrancea Fănică Popa, alături de primari și secretari generali din localitățile vrâncene.

”Salut această inițiativă, de a avea o dezbatere comună, cred că astfel de întâlniri sunt cheia unei administrații eficiente. Reprezentați comunități extrem de importante, cred că avem o mare responsabilitate, pentru că urmează proiecte de anvergură, foarte multe finanțări care trebuie puse în aplicare. Vă felicit pentru echipele pe care le aveți la nivelul primăriilor, avem multe proiecte semnate la nivelul județului Vrancea, pe Programul Național de Redresare și Reziliență și pe Programul Național ”Anghel Saligny”. Suntem deschiși discuțiilor și aveți un partener atât în mine, cât și în Consiliul Județean”, a spus președintele Cătălin Toma. Acesta i-a îndemnat pe edili să depună proiecte pentru rețele de apă și canalizare în localități, finanțate prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, începând cu data de 10 aprilie, când se va lansa un nou apel de proiecte, inclusiv pentru județul Vrancea, pentru care a mai rămas o sumă disponibilă de 96 milioane de lei.

Președintele Toma a făcut un apel la primari de a da curs invitației Consiliului Județean de a se alătura eforturilor din această perioadă de a curăța drumurile județene, pe tronsoanele din interiorul localităților, pentru a avea drumuri la standardele pe care cetățenii și le doresc.

În cadrul ședinței de astăzi, primarii și secretarii din comune au abordat probleme precum salarizarea personalului din aparatul de specialitate al primarului, atestarea sau actualizarea domeniului public al UAT-urilor pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene care au ca termen de finalizare luna decembrie 2023, identificarea de soluții pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, precum și propuneri de modificare a legislației.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

       
Finanțare Erasmus pentru tinerii antreprenori – programul Piața unică, componenta COSME

Finanțare Erasmus pentru tinerii antreprenori – programul Piața unică, componenta COSME

Consiliul European pentru Inovare și Agenția Executivă pentru IMM-uri (EISMEA) de la Bruxelles a deschis la 10 aprilie a.c. cererea de propuneri de proiecte „Erasmus pentru tinerii antreprenori” – apel juniori. Finanţarea este acordată prin programul european “Piaţa unică” (SMP) 2021-2027, componenta COSME. „Erasmus pentru Tinerii Antreprenori” este un program de …
Lire plus
Locuri de muncă vacante la data de 11 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 11 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 11.04.2024 au fost declarate de către agenții economici 279 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 228 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro)   Locuri de muncă în …
Lire plus
Locuri de muncă vacante la data de 11 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 11 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 11.04.2024 au fost declarate de către agenții economici 279 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 228 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă 
Lire plus
[gtranslate]