Nouvelles

Retour
imagine de fundal

Pregătiri intense pentru construirea noului pod în comuna Răcoasa!

În luna martie a acestui an, președintele Consiliului Județean Vrancea a semnat contractul de proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Construire pod din beton armat peste pârâul Alba pe DJ 205k, km. 0+350 conform H.G. Nr. 540/2000, respectiv km. 0+588, conform ridicare topografică actualizată, comuna Răcoasa, sat Mărăști, județul Vrancea“.
Proiectul tehnic a fost deja predat către autoritatea județeană, urmând ca în scurt timp să se emită autorizația de construire pentru demararea execuției.
Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări este de aproximativ 572.000 de euro, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Noul pod va avea o lungime de 26,10 m, lățime parte carosabilă de 7,80 m și lățime trotuare de 1,25 ml.
Termenul de execuție este de 11 luni.
Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Apel de proiecte pentru dotarea cabinetelor de medicină de familie

Organizația Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației @OMV Petrom, lansează un nou apel de înscriere în cadrul programului național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a III-a. 📦 60 de cabinete de medicină de familie din mediul rural vor fi dotate cu echipamente medicale esențiale, pentru a sprijini furnizarea …
Lire plus
Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 19 iunie 2025 în Județul Vrancea

La data de 19.06.2025 au fost declarate de către agenții economici 210 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici - Locuri de muncă
Lire plus
Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Verificări pe șantierele deschise pe drumurile și podurile din Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a început săptămâna cu o serie de vizite în teren, pentru a inspecta stadiul lucrărilor aflate în desfășurare pe mai multe drumuri județene. Aceste acțiuni fac parte dintr-un demers susținut de monitorizare a investițiilor în infrastructura rutieră, cu accent pe responsabilitate, corectitudine și respect …
Lire plus
[gtranslate]